Centrali români delegați la meciurile de calificare ale Campionatului Mondial. Unde vor arbitra István Kovács și Ovidiu Hațegan
Doi arbitri români au fost delegați pentru a conduce de la centru meciuri din cadrul preliminariilor Campionatului Mondial, ediția 2022.
Este vorba despre István Kovács și Ovidiu Hațegan, ce vor avea sarcina de a arbitra două întâlniri importante din cadrul grupelor G și H.
Anunțul vine în contextul în care există brigăzi românești și în cadrul unor meciuri internaționale de tineret, respectiv în calificările pentru EURO U19 și U21. Astfel, pentru meciurile de tineret și juniori au fost delegați Radu Petrescu, Horațiu Feșnic și Marian Barbu.
István Kovács și Ovidiu Hațegan, arbitri cu experiență în competițiile UEFA
István Kovács (37 de ani) se va afla la centru în partida din grupa G, Norvegia – Muntenegru, ce va avea loc luni, 11 octombrie de la ora 21:45, la Oslo. Alături de Kovács, brigada de arbitri va fi compusă și din asistenții Vasile Marinescu, Ovidiu Artene, dar și rezerva Andrei Chivulete.
De asemenea, pentru această partidă arbitrii VAR vor fi italienii Massimiliano Irrati și Matteo Passeri.
Este important de menționat și faptul că István Kovács a mai fost arbitru și în alte partide din actuala sesiune de calificări pentru Campionatul Mondial. Acesta a mai fluierat întâlnirile dintre Ucraina – Finlanda și Slovenia – Slovacia, ambele încheiate cu scorul de 1-1.
Și un meci din grupa H va fi condus de o brigadă românească, în condițiile în care partida Croația – Slovacia, programată tot luni la ora 21:45, la Osijek, îl va avea la centru pe Ovidiu Hațegan (41 de ani), Radu Ghinguleac și Mircea Mihail Grigoriu vor fi asistenți, iar Radu Petrescu – arbitru de rezervă.
Arbitri VAR vor fi italienii Marco Di Bello și Ciro Carbone.
Ovidiu Hațegan este și el la a treia experiență de central al partidelor de calificare pentru Campionatul Mondial din Qatar, arbitrând în trecut meciurile de grupă dintre Țara Galilor – Republica Cehă, scor 1-0, dar și Danemarca – Scoția, meci încheiat 2-0.