Cenzură sau protejarea brandului? BBC l-a scos de pe post pe Gary Lineker din cauza unui comentariu politic! În ce condiții fostul fotbalist și unul dintre cei mai iubiți prezentatori TV nu va fi dat afară definitiv: „Asta ne dorim”
Gary Lineker, fostul fotbalist al lui FC Barcelona, a fost scos temporar de pe post de cei de la BBC în urma unei postări controversate de pe rețelele de socializare.
Gary Lineker, scos de pe post de cei de la BBC
Fostul fotbalist a stârnit controverse în țara natală, după ce a criticat politica Marii Britanii în privința refugiaților.
„Acest lucru este oribil. Nu există un flux mare. Acceptăm mult mai puțini refugiați decât alte țări europene importante. Aceasta este doar o politică incomensurabil de crudă care vizează persoanele cele mai vulnerabile, într-un limbaj care nu este diferit de cel folosit de Germania în anii 1930”, a scris Lineker, pe Twitter.
În urma acestor comentarii, Lineker a fost scos de pe post, însă, potrivit celor de la BBC, decizia nu este finală, iar oficialii postului de televiziune ar putea reveni asupra deciziei odată ce ajung la o înțelegere cu fostul fotbalist în privința anumitor postări de pe rețelele de socializare.
„El nu va mai prezenta Match of the Day până când vom avea o poziție clară și agreată cu privire la utilizarea de către el a rețelelor de socializare”, a anunțat BBC.
În ciuda acestor aspecte și a deschiderii celor de la BBC pentru o eventuală împăcare cu Lineker, cei de la Sky News susțin că mai multe surse din anturajul fostului fotbalist au precizat că acesta nu este dispus să-și ceară scuze pentru cuvintele sale și nu consideră că a greșit.
„Nu am spus niciodată că Gary ar trebui să fie o zonă fără opinie sau că nu poate avea un punct de vedere asupra problemelor care contează pentru el, dar am spus că ar trebui să nu ia partide în problemele partidelor politice”, se arată în documentul emis de BBC.
Colegii de platou i-au luat apărarea
Decizia a avut deja consecințe iminente. Ian Wright, partenerul lui Lineker de la celebra emisiune Match of the Day, a anunțat că nu va participa la show-ul de weekend într-un gest de „solidaritate” față de fostul jucător de la FC Barcelona.
„Toată lumea știe ce înseamnă Match of the Day pentru mine, dar i-am anunțat pe cei de la BBC că nu o voi fi acolo mâine. Solidaritate”, a scris el pe contul său de Twitter.
Inclusiv Gary Neville, fostul fotbalist al lui Manchester United, îl susține pe Lineker: „Când te confrunți cu conservatorii și sistemul. Oameni groaznici de care trebuie să plecăm”, a scris el, referindu-se la Partidul Conservator.