CFR Cluj a scăpat de Chicharito Hernandez înaintea dublei cu Sevilla! Fostul star al lui Manchester United va avea cel mai mare salariu din MLS | OFICIAL
Sevilla, adversara celor de la CFR Cluj în 16-imile Europa League, a mai făcut o mutare pe finalul perioadei de mercato. Ibericii s-au despărțit de una dintre vedete: Chicharito Hernandez.
Mexicanul, care a impresionat mai ales la Manchester United, a ajuns în Statele Unite, la LA Galaxy.
Chicharito n-a convins la Sevilla, acolo unde a venit pe ultima sută de metri a perioadei de transferuri din vară, de la West Ham United.
Chicharito a marcat 3 goluri pentru Sevilla
Ajuns la 31 de ani, Chicharito părăsește fotbalul mare din Europa după ce a prins doar 9 meciuri în La Liga în tricoul Sevillei. El a marcat o singură dată, în victoria cu Getafe, 2-0. Atacantul mexican, prezentat deja de noul club, s-a simțit mai bine în grupele Europa League, acolo unde a bifat 4 meciuri (toate din postura de titular) și a reușit să marcheze 2 goluri.
„Sevilla îi mulțumește lui Chicharito pentru prestații și implicarea pe care a avut-o și îi urează mult noroc în următoarea sa etapă din carieră”, a fost mesajul grupării din Sevilla pentru Hernandez, campion de două ori în Premier League cu Manchester United.
Sevilla a acceptat să se despartă de Chicharito după ce a dat lovitura și l-a luat pe Youssef En Nesyri, de la Leganes.
Atacantul are peste două milioane de fani pe Facebook, iar pe Instagram se poate lăuda cu peste un milion de urmăritori.
6 milioane de dolari va fi salariul anual al lui Chicharito la LA Galaxy. Mexicanul va avea cel mai bun contract din MLS
15 meciuri a prins Chicharito la Sevilla. A fost folosit de două ori și în Cupa Spaniei