CFR Cluj, emoții înaintea „dublei” cu Adana Demirspor din Conference League. „Ne doream alt adversar!”
Cristi Baja, președintele lui CFR Cluj, are emoții înaintea „dublei” cu Adana Demirspor din preliminariile Conference League.
CFR Cluj, emoții înaintea „dublei” cu Adana Demirspor din Conference League
CFR Cluj se duelează cu Adana Demirspor în turul doi preliminar din Conference League, iar ardelenii recunosc că și-ar fi dorit un duel cu un adversar mai facil la debutul în sezonul 2023-2024 din cupele europene.
Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a vorbit despre „dubla” cu Adana Demirspor, iar acesta este conștient că ardelenii vor avea o misiune dificilă în turul doi preliminar al Conference League. Chiar și așa, oficialul fostei campioanei a României rămâne optimist și crede că trupa lui Andrea Mandorlini poate face o figură frumoasă în fața turcilor.
„De când am venit eu antrenorul a plecat doar când s-a terminat campionatul şi aşa e normal să fie. O echipă care se luptă cot la cot cu celelalte echipe importante din Turcia, au obiectiv câştigarea campionatului.
Eu sunt optimist, am câştigat multe tocmai pentru că am crezut. Asigurăm condiţii şi ne luptăm. Avem un antrenor experimentat, ADN-ul ne obligă să câştigăm. Ne doream alt adversar, dar poate şi ei îşi doreau alt adversar”, a dezvăluit Cristi Balaj pentru Orange Sport.
CFR Cluj a jucat un prim meci amical în stagiul de pregătire susținut în Brașov. Echipa pregătită de Andrea Mandorlini s-a impus în fața celor de la CSC Dumbrăvița, scor 1-0, iar singurul gol al partidei a fost înscris de Jefte Betancor (29 de ani).
Ce schimbări au avut loc la CFR Cluj după plecarea lui Dan Petrescu
Mai multe schimbări au avut loc la CFR Cluj în această vară. Pe lângă faptul că Dan Petrescu a fost înlocuit cu Andrea Mandorlini, de la formația din Gruia au plecat fotbaliști precum Christopher Braun (Rapid), Mihai Bordeianu (U Cluj), Denis Kolinger (Velje), Gabriel Debeljuh (Sepsi OSK), Anton Maglica, Karlo Brucic, Ze Gomes (Ethnikos Achna), Alexandru Militaru (Poli Iași) și Adrian Gîdea (CSM Alexandria).Mai mult, Nana Boateng este și el la un pas să plece la Jeonbuk Hyundai, echipă pregătită de Dan Petrescu.
La capitolul veniri, CFR Cluj nu stă la fel de bine. Fosta campioană a României i-a adus pe Philip Otele (UTA Arad), Arlind Ajeti (Pordenone), Matija Boben (Ternana) și Cătălin Căbuz (Chindia Târgoviște), iar Jefte Betancor, Otto Hindrich, Cătălin Itu, Sergiu Buș, Ionuț Rus, Denis Rusu și Sebastian Serediuc au revenit.