Ștefan Gadola, unul dintre acționarii de la CFR Cluj, a vorbit despre obiectivul pe care formația ardeleană îl are înaintea meciului cu Borac Banja Luka din primul tur al preliminariilor UEFA Champions League.
Partida CFR Cluj – Borac Banja Luka va avea loc marți, de la ora 20:00, și va putea fi urmărită, în format live text, pe www.prosport.ro.
Meciul retur este programat pentru data de 13 iulie.
Ștefan Gadola își dorește ca CFR Cluj să se impună categoric în meciul tur cu Borac Banja Luka. În plus, acționarul campioanei României speră ca formația din Gruia să acceadă în grupele Ligii Campionilor.
„Suntem optimiști, încrezători și sperăm să facem un meci frumos. Jucătorii sunt încântați de Șumudică, sper să fie bine. Vor mai fi transferuri, e absolut normal. Sper să jucăm frumos și cu echipa pe care o avem acum.
Noi suntem într-o situație bună (n.r. financiar), dar o calificare în grupe ar fi fantastică și ne-ar asigura un buget foarte bun pentru următorul campionat. Nu am avut în niciun moment vreo problemă, lucrurile merg înainte. Nu ar fi o catastrofă dacă am rata grupele. Eu sper la grupele Champions League, cum să nu? Cred că putem, haideți să vedem, să luptăm.
Cu toții vrem în grupele Champions League, acesta este obiectivul, dar să vedem ce trageri la sorți vom avea. Noi suntem optimiști, cred că putem face asta. Trebuie să câștigăm primul meci și să stăm liniștiți la retur”, a declarat Ștefan Gadola, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER