CFR Cluj debutează în Europa marți, 24 iulie, de la ora 19:00, în fața echipei din Suedia, Malmo. Primul meci din turul 2 preliminar al Ligii Campionilor se va desfășura la Cluj, iar antrenorul ardelenilor, Edi Iordănescu, se așteaptă la o înfruntare dificilă.
„Suntem în fața unei duble manșe extrem de importante pentru club, pentru oraș, pentru suporteri, pentru noi toți. O dublă manșă care trebuie tratată ca atare. Avem două jocuri și trebuie să le tratăm foarte bine. Avem în față o echipă pe care am studiat-o, pe care o înțelegem, o echipă valoroasă, foarte echilibrată, cu o medie de vârstă foarte bună pentru performanță, aproximativ 27 de ani, ceea ce înseamnă experiență.
Mai mult, e o echipă care are în componență foști și actuali internaționali și mulți jucători obișnuiți cu ceea ce înseamnă cupele europene. Am văzut că gestionează bine jocurile și momentele de joc, știu când să accelereze, când să temporizeze, au maturitate în joc și știu să profite de orice oportunitate„, a declarat Iordănescu, la conferința de presă de luni, 23 iulie.
Deși suedezii au avut un început de sezon dificil, odată cu numirea ca antrenor a germanului Uwe Rosler, Malmo a redevenit o echipă extrem de greu de bătut.
„Odată cu schimbarea antrenorului, echipa a intrat pe o pantă ascendentă, e din nou eficientă și se află pe un drum bun. E o echipă extrem de echilibrată, cu multă calitate individuală, are un caracter nordic, gabarit, putere și disciplină tactică. Nu refuză un joc de luptă, dar are și calitatea individuală pentru a produce un fotbal bun. Excelează la jocul colectiv, chiar dacă are și individualități„, a mai spus tehnicianul de 40 de ani.
Iordănescu spune că este esențial ca echipa sa să meargă în Suedia cu un avantaj cât de mic, pentru că pe clujeni îi așteaptă o partidă teribilă în deplasare.
„E important să mergem mai departe, să avem caracter, personalitate, să fim exacți și să fim eficienți. E nevoie să fim și pragmatici în astfel de jocuri. Antrenez o echipă care are jucători de valoare, cu experiență și sunt sigur că împreună putem să reușim un joc foarte exact și să obținem un avantaj cât de mic posibil pentru retur, pentru că acolo ne așteaptă un meci de foc și am văzut că aduc foarte mulți oameni la stadion. Nu va fi ușor să avem meciul decisiv în deplasare, dar suntem pregătiți să dăm totul și să mergem mai departe„, a spus Iordănescu.
Dacă va trece de Malmo, campioana României va juca împotriva câștigătoarei dintre Ludogorets și Mol Vidi (fostă Videoton).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER