Potrivit publicației News of the World, Chelsea oferă 50 milioane de lire sterline pentru atacantul lui Liverpool, Fernando Torres.
Kop Holdings, compania americanilor Tom Hicks și George Gillett, a înregistrat anul trecut pierderi de 42,6 milioane de lire sterline, fapt confirmat și de ultimele analize financiare, iar patronii americani ai "Cormoranilor" nu se află în postura de a refuza o asemenea ofertă. Eventualul transfer al lui Torres ar putea asigura stabilitatea financiară a clubului, ibericul constituind o afacere execelentă pentru Liverpool, care l-a cumpărat în 2007, de la Atletico Madrid, contra sumei de 20 milioane de lire sterline.
News of the World consideră că planul "Albaștrilor" este acela de a aduce pe Stamford Bridge atacul stelar al naționalei Spaniei, Chelsea înaintând încâ de săptămâna trecută o ofertă de 35 milioane de lire sterline Valenciei, pentru achiziționarea lui David Villa.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER