Chelsea este pe punctul de a-i face o ofertă mijlocașului olandez Wesley Sneijder, de la Real Madrid, informează publicația engleză News of the World. Poziția olandezului la clubul madrilen este destul de incertă odată cu venirea lui Cristiano Ronaldo și cu declarațiile date de oficialii Los Blancos, care l-au plasat pe fostul fotbalist al lui Ajax pe lista jucătorilor de care Realul se poate dispensa. În ciuda faptului că nu mai este dorit pe Bernabeu, Sneijder dorește să rămână la echipa din capitala Spaniei pentru a-și câștiga un loc de titular: "Sunt multe zvonuri în această perioadă, însă eu îmi doresc să rămân și sper că antrenorul Manuel Pellegrini îmi va oferi șansa să demonstrez că-mi merit locul la Real"
"Albaștrii" au ratat deja transferurile lui Franck Ribery și Alexandre Pato, așa că nici nu iau în considerare spusele lui Sneijder, plasându-l pe acesta în topul listei de priorități. Wesley Sneijder a semnat pentru Real Madrid în urmă cu două sezoane, venind de la Ajax pentru 27 milioane de euro, dar Chelsea speră să-l achiziționeze contra unei sume mai mici din moment ce Real a anunțat că nu și-l mai dorește. În cei doi ani petrecuți la Real, Sneijder a adunat 57 de prezențe și a marcat 13 goluri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER