Christian Panucci, demis de la naționala Albaniei după doar un meci în preliminariile EURO 2020. Eșecul cu Turcia i-a fost fatal
Christian Panucci (45 de ani) a fost demis, sâmbătă, din postura de selecționer al echipei naționale a Albaniei, după primul joc din preliminariile pentru Campionatul European din 2020.
Albania a pierdut, vineri seară, meciul de pe teren propriu contra Turciei, scor 0-2, începând cu stângul campania de calificare dintr-o grupă din care mai fac parte Franța, Islanda, Andorra și Moldova.
Antrenorul italian a fost instalat pe banca albanezilor în vara anului 2017. Cu el pe bancă, Albania a încheiat pe locul trei grupa de calificare la Campionatul Mondial din 2018, sub Spania și Italia. În Liga Națiunilor, reprezentativa condusă de Panucci s-a clasat pe ultimul loc în grupa 1 a Ligii C, sub Scoția și Israel.
„Îi mulțumim lui Panucci pentru treaba pe care a făcut-o aici și îi urăm mult succes în carieră”, se arată în comunicatul emis de Federația Albaneză.
Christian Panucci, fostul fundaș de la AS Roma, AC Milan și Real Madrid, le-a mai pregătit în cariera de antrenor pe Livorno și Ternana.
Ervin Bulku și Sulejman Mema, doi foști internaționali, vor sta pe bancă la următorul meci al Albaniei din preliminarii, contra Andorrei, pe 25 martie.