Vedem foarte des momente inedite in fotbal și ne întrebăm dacă s-a mai întâmplat vreodată așa ceva. Iată 5 dintre cele mai interesante recorduri din sportul rege:
1. Golul marcat de la cea mai mare distanță într-un meci de fotbal.
Pe vremea când evolua pentru Stoke City, Asmir Begovic a reușit să marcheze de la o distanță de 91,9 metri într-o partidă de Premier League contra celor de la Southampton. „Sunt uimit și onorat de certificat, mai ales că sunt portar. Îi voi găsi un loc special în casă”, a spus Begovici, la primirea certificatului de record din partea Guinness World Records.
2. Meciul cu cele mai multe cartonașe roșii din istorie.
În 2011, la un meci de liga a cincea din Argentina dintre echipele Claypole și Victoriano Arenas , centralul a eliminat toți jucătorii aflați în teren și pe băncile de rezerve. Arbitrul Damian Rubio a acordat în total 36 de cartonașe roșii datorită unei bătăi generale izbucnite in a doua repriză.
3. Cea mai lungă serie de lovituri de departajare.
În 2005 în Cupa Namibiei, KK Palace și Civics au terminat la egalitate scor 2-2 după 120 de minute. A fost nevoie de 33 de penaltiuri executate pentru a se decide echipa calificată. KK Palace s-a impus cu 17-16 în cele din urmă.
4. Jucătorul cu cele mai multe hat-trick-uri consecutive.
Japonezul Masashi Nakayama a reușit în 1998 patru hat-trick-uri consecutive în campiontul țării sale, evoluând pentru Jubilo Iwata.
5. Cel mai lung meci din istorie.
În 2015, peste 2000 de jucători amatori și profesioniști din Chile au participat la un meci-maraton ce a durat 120 de ore. Consemnată în cartea recordurilor, partida a oferit puțin peste 500 de goluri de ambele părți.
Articol scris de Octavian Vasilescu
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER