Cine transmite la TV AS Roma – Feyenoord Rotterdam, finala Conference League 2022 de la Tirana! Ecusonul FIFA Istvan Kovacs va fi la centru

Finala competiţiei Europa Conference League, care va opune echipele AS Roma şi Feyenoord Rotterdam, se joacă azi, miercuri 25 mai, de la ora 22:00, pe Arena Kombetare din Tirana.

Partida va fi transmisă la TV de postul Pro Arena și va fi comentată de Mihai Mironică și Alex Rădulescu.

Meciul din capitala Albaniei va fi condus la centru de românul Istvan Kovacs, ajutat la linii de Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, în timp ce al patrulea oficial va fi elveţianul Sandro Schaerer.

Cine transmite la TV AS Roma – Feyenoord Rotterdam, finala Conference League 2022 de la Tirana! Ecusonul FIFA Istvan Kovacs va fi la centru

În semifinalele Europa Conference League, AS Roma a trecut de englezii de la Leicester, cu scorul general de 2-1. Feyenoord, la care este legitimat românul Valentin Cojocaru, i-a învins pe francezii de la Marseille cu 3-2 la general.

AS Roma are în palmares Cupa Oraşelor Târguri (1961), precursoarea Cupei UEFA. „Giallorossii” au mai jucat o finală, în 1991, în Cupa UEFA, pierdută în faţa lui Inter Milano, după 1-0 şi 0-2. De asemenea, a pierdut finala Cupei Campionilor Europeni din 1984 (cu Liverpool).

Jose Mourinho a devenit astfel primul antrenor care ajunge în finala unei competiţii europene intercluburi majore cu patru echipe diferite, dFC Porto (Cupa UEFA şi Champions League), Internazionale Milano (Champions League), Manchester United (Europa League) şi AS Roma (Europa Conference League).

Care este istoria competiției Conference League?

UEFA Europa Conference League, cunoscută și sub numele de UEFA Conference League, pe scurt Conference League, este o competiție fotbalistică intercluburi europeană care a avut sezonul de debut în 2021. Este a treia competiție ca valoare, după Liga Campionilor și UEFA Europa League, fiind organizată de UEFA.

Competiția se desfășoară începând cu sezonul 2021–22 și servește drept nivelul de jos al competiției UEFA Europa League, care a fost redusă la 32 de echipe din faza grupelor.

Competiția este desfășurată în principal de echipe din asociații membre UEFA de rang inferior. Nicio echipă nu se califică direct, cu 10 echipe eliminate în play-off-urile Europa League, iar restul venind din calificările pentru Europa Conference League.

Partida de la Tirana este transmisă în România de postul tv Pro Arena.

Publicat: 25 05. 2022, 07:50