Ciprian Panait, victorie în Arabia Saudită după cinci eșecuri consecutive. VIDEO | Al Batin are șanse reduse să evite retrogradarea
Al Batin, formație condusă de antrenorul român Ciprian Panait (42 de ani) a câștigat, vineri, meciul din runda 28 a primei ligi din Arabia Saudită, pe terenul celor de la Al Qadisiya, scor 2-0.
Echipa lui Panait venea după cinci înfrângeri consecutive în campionat, iar o victorie era obligatorie pentru a mai spera la evitarea retrogradării. Ounalli a obținut un penalty pentru Al Batin, în minutul 51, iar Crysan a transformat de la punctul cu var, deschizând astfel scorul.
Golgheterul brazilian Jhonnattann a stabilit scorul final cu patru minute înaintea încheierii timpului regulamentar, Al Batin obținând trei puncte importante. A fost prima victorie pentru Ciprian Panait de la revenirea la formația saudită, la mijlocul lunii februarie.
În cele nouă partide ale lui Panait, românul a înregistrat o victorie, o remiză și șase înfrângeri. Cu două runde înainte de final, Al Batin se află pe poziție retrogradabilă, 15, cu 25 de puncte acumulate. Diferența față de poziția de poziția de baraj, 13, ocupată de Al Feiha, este de trei puncte, iar Al Batin mai are de disputat jocuri cu ultima clasată, Ohod, și liderul Al Nasr.