Ciprian Tătăruşanu, portarul echipei AC Milan, a apărat o lovitură de la 11 metri în meciul terminat la egalitate, duminică seară, pe teren propriu, scor 1-1, cu Inter Milano, în etapa a 12-a a campionatului Italiei.
Golurile au fost marcate de De Vrij ’17 (autogol) pentru Milan şi Calhanoglu ’11 (penalti) pentru Inter.
Tătăruşanu, integralist la gazde, a apărat în minutul 26 un penalti executat de Lautaro Martinez.
Ballo Toure a fost dezorientat la o fază de atac a adversarilor şi şi-a doborât adversarul direct în propriul careu. Arbitrul a dictat penalty, iar Tătăruşanu a blocat elegant şutul lui Lautaro Martinez.
”Am studiat foarte atent modul în care Lautaro şutează de la 11 metri, alături de cei din stafful tehnic. Ştiam că Lautaro este primul lor executant la penalty-uri.
Pe Calhanoglu îl ştiu foarte bine, dar problema a fost că şi el mă cunoaşte! A ştiut cum să şuteze. Dau totul pentru a ajuta echipa. Mă înţeleg foarte bine cu Maignan, de când a ajuns la Milano am încercat să-l ajut să se acomodeze mai uşor, mai ales pentru că eu vorbesc şi limba franceză.
Mereu mă antrenez cât pot de bine, vreau să fiu apt atunci când echipa are nevoie de mine”, a spus Tătăruşanu, conform Football-Italia.
⏱️ 27′ COME ON!!! Tătăruşanu saves Lautaro Martínez’s penalty! ?#MilanInter 1-1 #SempreMilan pic.twitter.com/d1G8LkXOL5 — AC Milan (@acmilan) November 7, 2021
⏱️ 27′ COME ON!!! Tătăruşanu saves Lautaro Martínez’s penalty! ?#MilanInter 1-1 #SempreMilan pic.twitter.com/d1G8LkXOL5
— AC Milan (@acmilan) November 7, 2021
„A fost colosal!” Aceasta a fost reacția pe care au avut-o imediat fanii Milanului, entuziasmați de intervenția spectaculoasă a românului, care în mod normal este rezervă în Serie A.
AC Milan ocupă locul doi în clasament, cu 32 de puncte, iar Inter este pe 3, cu 25 de puncte. Lider este Napoli, care are 32 de puncte şi un golaveraj mai bun decât AC Milan.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER