Manchester City și Liverpool și-au făcut datoria în runda a 9-a din Premier League, respectiv au câștigat fără emoții duelurile cu Brighton și Everton, scor 2-1 și 2-0, în timp ce Chelsea a scăpat victoria în derby-ul cu Arsenal într-un mod incredibil. Elevii lui Maurricio Pochettino au condus cu 2-0 până în minutul 77, dar o gafă memorabilă a portarului „albaștrilor” i-a introdus pe „tunari” în joc.
Sâmbătă, 21 octombrie, s-au disputat nu mai puțin de 8 partide din runda cu numărul 9 a Premier League, iar majoritatea pretendentelor la titlu au fost în prim-plan.
Liverpool a deschis ziua cu o victorie clară pe care a obținut-o în fața rivalei Everton, în derby-ul „Merseyside”, scor 2-0. Mohamed Salah a înscris ambele goluri pentru „cormorani”, care au urcat pe locul 3 în clasament, cu 20 de puncte.
Câteva ore mai târziu, Manchester City și-a făcut și ea datoria, reușind să o învingă pe Brighton cu 2-1. Julian Alvarez și Erling Haaland au punctat pentru „cetățeni”, în timp ce golul oaspeților a fost înscris de Ansu Fati, jucătorul împrumutat de la FC Barcelona. Mulțumită acestei victorii, City a urcat pe primul loc în Premier League, cu 21 de puncte.
Însă, cel mai așteptat meci al zilei de sâmbătă a fost cel programat la ora 19:30, un derby londonez, care le-a așezat față în față pe Chelsea și Arsenal. Partida de pe Stamford Bridge a debutat cu o Chelsea mult mai eficientă pe plan ofensiv, iar „albaștrii” au bifat deschiderea de scor în minutul 15. Saliba a comis un henț în careu, iar Palmer a înscris fără emoții de la punctul cu var.
În repriza secundă, tot Chelsea a ieșit mai bine de la vestiare, iar în minutul 48, Mudryk a dublat avantajul cu o execuție superbă din flancul stâng. Ucraineanul a vrut să centreze, cel mai probabil, însă mingea l-a depășit pe David Raya și a picat în apropiere de vinclul colțului lung.
Nici în momentul în care s-a văzut condusă cu 0-2, Arsenal nu a părut capabilă să desfacă defensiva lui Chelsea. Totuși, în minutul 77, o gafă în tabăra gazdelor i-a reintrodus pe „tunari” în meci. Portarul Robert Sanchez a ieșit în partea stângă a propriului careu și a vrut să paseze în apropiere, însă Declan Rice i-a luat fața fundașului de la Chelsea și a șutat din prima către țintă. Sanchez nu a putut decât să privească neputincios cum mingea se duce în plasă.
I am proud of Poch & what he’s achieved with this Chelsea side. Inexperience cost us ultimately. Besides that, this game proved Robert Sanchez & Nicolas Jackson are nothing more than backups. At 2-0, Jackson fails his 1 on 1 & Sanchez does a giveaway to Rice. Get Osimhen & a 🥊 pic.twitter.com/ZDuchOBXfc — Kesandu The Great (@kesandutg) October 21, 2023
I am proud of Poch & what he’s achieved with this Chelsea side. Inexperience cost us ultimately. Besides that, this game proved Robert Sanchez & Nicolas Jackson are nothing more than backups. At 2-0, Jackson fails his 1 on 1 & Sanchez does a giveaway to Rice. Get Osimhen & a 🥊 pic.twitter.com/ZDuchOBXfc
— Kesandu The Great (@kesandutg) October 21, 2023
Aflați pe val după marcarea acestui gol, „tunarii” au început să o preseze pe Chelsea, îar în minutul 84 au dat lovitura prin nou-intratul Trossard. Acesta s-a demarcat pe bara a doua, a primit o centrare de excepție din partea lui Saka și, din alunecare, a reușit să devieze mingea cu exteriorul piciorului drept în plasă.
Golul lui Trossard a închis tabela de marcaj pe Stamford Bridge, iar Chelsea și Arsenal au terminat la egalitate, scor 2-2. Mulțumită punctului obținut în deplasarea cu Chelsea, Arsenal a adunat și ea 21 de puncte și s-a așezat confortabil pe scaunul de lider în Premier League, lângă Manchester City. Arsenal rămâne în continuare neînvinsă în actuala ediție a campionatului, iar Tottenham este singura echipă care se mai poate mândri cu acest statut după 10 etape.
De partea cealaltă, Chelsea are 12 puncte, care o plasează pe poziția a 10-a în clasament.
Nu trebuie să învinovățim pe cineva, se poate întâmpla. Asta descoperi odată cu trecerea timpului, când trebuie să fii calm și când trebuie să îți asumi riscuri. Dar suntem foarte mulțumiți de el. Desigur, este dezamăgit și supărat pentru decizia pe care a luat-o în acel moment”, a declarat Mauricio Pochettino, antrenorul lui Chelsea, despre gafa lui Roberto Sanchez.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER