Claudiu Keșeru, start ca din tun în noul sezon din Bulgaria. VIDEO | Internaționalul român, dublă în prima etapă

Claudiu Keșeru (32 de ani) a reușit, sâmbătă, 13 iulie, să găsească plasa porții de două ori, în partida disputată între campioana Ludogoreț și nou-promovata Țarsko Selo, în prima etapă a noului sezon din Bulgaria.

Keșeru a reușit să marcheze, din penalty, în minutul 7, în poarta apărată de Martin Dimitrov, punând Ludogoreț în avantaj pe tabela de marcaj.

Românul a reușit dubla, în minutul 67, conducând-o pe Ludogoreț spre victorie, în prima etapă a campionatului bulgar.

Claudiu Keșeru a ajuns la formația bulgară, în anul 2015, transferându-se de la Al Gharafa. În sezonul precedent, internaționalul român a avut 26 de apariții în Parva Liga și a reușit să înscrie 18 goluri.

Alături de Ludogoreț, Keșeru este de trei ori campion al Bulgariei, în sezoanele 2015-2016, 2016-2017 și 2017-2018 și a câștigat și Supercupa Bulgariei, în sezonul 2017-2018.

Alături de atacant, pentru Ludogoreț, se mai află doi jucători români: Cosmin Moți și Dragoș Grigore. Aceștia nu s-au aflat în lotul echipei bulgare, în prima etapă a campionatului, fiind absenți chiar și de pe banca de rezerve.

Publicat: 14 07. 2019, 09:37
Actualizat: 14 07. 2019, 09:38