Autorii unui jaf armat împotriva unor jurnaliști străini acreditați la Cupa Mondială din Africa de Sud au fost condamnați de un tribunal special la pedepse de până la 15 ani de închisoare, a anunțat, sâmbătă, poliția locală, citată de AFP.
Cei trei acuzați au fost arestați, joi, a doua zi de la producerea faptelor. Doi dintre ei au fost condamnați la 15 ani de închisoare pentru jaf armat, iar complicele lor la patru ani pentru tăinuire, a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al poliției naționale, Sally de Beer. Cei trei, cu vârste cuprinse între 20 și 28 de ani, au fost judecați, vineri seară, de unul din cele 56 de tribunale speciale înființate pentru accelerarea acțiunilor justiției în privința faptelor ce au legătură cu turneul final al Cupei Mondiale.
Hoții au păstruns, noaptea, în camerele celor trei jurnaliști (doi portughezi și un spaniol) la Magaliesburg, în apropiere de Johannesburg, în timp ce aceștia dormeau, și i-au pus pistolul la tâmplă portughezului care se trezise.
O parte a obiectelor furate, între care bani, pașapoarte și aparate foto, a fost găsită în timpul arestării.Aproximativ 300.000 de vizitatori străini sunt așteptați în Africa de Sud, țară cu o criminalitate record de 50 de crime pe zi.
Africa de Sud a investit circa 130 de milioane de euro pentru consolidarea dispozitivului de securitate și a recrutat încă 44.000 de agenți, ducând efectivul la peste 180.000 de persoane.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER