15 ani de închisoare pentru atacatorii jurnaliștilor străini la CM!

Autorii unui jaf armat împotriva unor jurnaliști străini
acreditați la Cupa Mondială din Africa de Sud au fost condamnați de
un tribunal special la pedepse de până la 15 ani de închisoare, a
anunțat, sâmbătă, poliția locală, citată de AFP.

Cei trei acuzați au fost arestați, joi, a doua zi de la
producerea faptelor. Doi dintre ei au fost condamnați la 15 ani de
închisoare pentru jaf armat, iar complicele lor la patru ani pentru
tăinuire, a precizat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al
poliției naționale, Sally de Beer. Cei trei, cu vârste cuprinse
între 20 și 28 de ani, au fost judecați, vineri seară, de unul din
cele 56 de tribunale speciale înființate pentru accelerarea
acțiunilor justiției în privința faptelor ce au legătură cu turneul
final al Cupei Mondiale.

Hoții au păstruns, noaptea, în camerele celor trei jurnaliști
(doi portughezi și un spaniol) la Magaliesburg, în apropiere de
Johannesburg, în timp ce aceștia dormeau, și i-au pus pistolul la
tâmplă portughezului care se trezise.

O parte a obiectelor furate, între care bani, pașapoarte și
aparate foto, a fost găsită în timpul arestării.Aproximativ 300.000
de vizitatori străini sunt așteptați în Africa de Sud, țară cu o
criminalitate record de 50 de crime pe zi.

Africa de Sud a investit circa 130 de milioane de euro pentru
consolidarea dispozitivului de securitate și a recrutat încă 44.000
de agenți, ducând efectivul la peste 180.000 de persoane.

MEDIAFAX

Publicat: 12 06. 2010, 20:42
Actualizat: 12 06. 2010, 21:01