Aproximativ 2.000 de suporteri sosiți cu trenul de la Johannesburg la Pretoria, pentru a urmări, miercuri, meciul Africa de Sud – Uruguay (scor 0-3), de la CM 2010, au întârziat câteva ore la întoarcere, din cauza unei pene de curent, a anunțat, joi, compania feroviară.
Mecanicii au fost nevoiți să decupleze locomotivele electrice și să atașeze locomotive cu aburi, schimbările întârziind aproape trei ore ultimele două trenuri, conform președintelui companiei feroviare, Tumisang Kgaboesele, care a cerut scuze călătorilor.
În total, opt trenuri au fost rezervate pentru deplasarea a 13.600 de pasageri între cele două orașe.
Guvernul sud-african a cheltuit 40 miliarde de ranzi (aproximativ 4,3 miliarde de euro) pentru modernizarea transportului, înainte de turneul final, iar compania feroviară a rezervat mai multe garnituri de tren suporterilor care doresc să urmărească meciurile competiției.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER