27 de ani de așteptare
Pentru Spania, finala de mâine este o bună ocazie de a mai bifa
o victorie în fața Olandei. Ultima dată, acest lucru s-a întâmplat
în 1983, când ibericii au învins „Portocala mecanică” în
preliminariile CE 1984, cu 1-0.
Spania și Olanda nu s-au întâlnit de prea multe ori până acum de-a
lungul timpului. Au fost doar nouă meciuri între cele două echipe,
iar balanța nu s-a înclinat în nicio parte.
Fiecare a învins de patru ori, iar o partidă s-a încheiat la
egalitate. Totuși, ibericii trăiesc un adevărat complex olandez de
27 de ani. Din 1983, din preliminariile CE 1984, ei n-au mai
câștigat în fața portocaliilor. A fost 1-0 atunci, scor care este
așteptat de spanioli și mâine, în finala de la Johannesburg.