FIFA și Asociația Europeană pentru Securitate și Integritate în Sport (ESSA), care reunește marii operatori europeni de pariuri online, au semnat un acord privind monitorizarea eventualelor pariuri în neregulă în legătură cu meciurile de la Cupa Mondială din Africa de Sud.
„Conform termenilor acordului, ESSA își va uni eforturile cu FIFA, pentru a identifica orice tentativă de manipulare a meciurilor legând propriul sistem de alertă preventivă – o platformă dedicată monitorizării pariurilor suspecte, a cărei eficiență a fost dovedită în ultimii ani – de cel al FIFA”, se arată într-un comunicat al ESSA.
Un acord precedent între FIFA și ESSA a existat cu ocazia Cupei Mondiale din 2006, când nu a fost descoperită nicio neregulă.
Această nouă cooperare își extinde valabilitatea și la alte competiții internaționale de fotbal: Cupa Mondială la fotbal feminin, Cupa Confederațiilor, CM under 20 și under 17, precum și turneul olimpic.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER