Anglia – Germania, definiția războiului total în fotbalul mondial! VEZI cele mai tari confruntări ale celor două națiuni!

Anglia – Germania este până în acest moment cel mai puternic
meci din optimile de finală de la CM 2010. Cei doi coloși ai
fotbalului european se vor duela pentru un loc în sferturi, într-o
partidă în care orgoliul și prestigiul vor substitui forma de
moment a celor două combatante.

În istoria confruntărilor cu miză dintre cele două echipe, cu greu
se poate distinge un „învingător”. Primul meci de referință dintre
cele două națiuni s-a disputat la Mondialul din 1966, găzduit de
englezi. Naționala condusă de Alf Ramsey a reușit să-și adjudece
trofeul, singurul din vitrina echipei, după o partidă decisă în
reprizele de prelungiri de Geoff Hurst. Naționala Albionului a
câștigat cu 4-2, însă partida disputată pe legendarul Wembley putea
avea un deznodământ mai rapid dacă arbitrul elvețian nu ar fi
validat golul aceluiași Hurst marcat în timpul regulamentar.

Răzbunarea Manschaft-ului a venit la Campionatul Mondial din
1990, din Italia. Atunci nemții le-au refuzat calificarea în finală
englezilor după ce i-au învins în urma executării loviturilor de
departajare. 1-1 a fost scorul la finalul celor 90 de minute, iar
tabela nu s-a modificat nici în cele două reprize de prelungire.
Stuart Pearce și Chris Wadlle au fost cei care au ratat execuțiile
de la punctul cu var, iar Germania a mers în finală. În ultimul act
elevii lui Beckenbauer au învins cu 1-0 și trupa lui Maradona.

Șase ani mai târziu, la Campionatul European din 1996 găzduit
chiar de englezi, istoria s-a repetat. Germania a eliminat din nou
Anglia în semifinale și tot lovituri de la 11 metri, după ce în
prealabil scorul din timpul regulamentar fusese de 1-1. De această
dată Southgate a fost cel care a ratat la loteria
penalty-urilor.

Balanța a fost echilibrată la următorul Campionat European. În
2000, la turneul din Belgia și Olanda, Anglia și Germania au facut
parte din grupa A, alături de Portugalia și România. În meciul
direct Alan Shearer a marcat singurul gol al partidei, însă acest
lucru nu i-a ajutat prea mult pe englezi care nu au reușit să
treacă de faza grupelor. Nici Germania nu a fost mai norocoasă,
nemții ocupând ultimul loc în grupă cu doar un punct, după egalul
contra României.

sursa foto: www.oleole.com

Publicat: 24 06. 2010, 10:01
Actualizat: 24 06. 2010, 10:31