Anglia, măcinată de conflicte interne la CM! „Războiul” dintre Stevie G și JT, mediat de Becks

Anglia a părăsit Cupa Mondială după faza optimilor, fiind
eliminată de Germania, iar mai multe voci au afirmat că prestația
modestă a reprezentativei Albionului din Africa de Sud a fost
cauzată de tensiunile și certurile existente între elevii lui Fabio
Capello.

Jurnaliștii de The Sun au aflat cine au fost cei doi „cocoși” din
vestiarul Angliei care prin disputa lor au împărțit echipa în două.
John Terry și Steven Gerrard, asistat de colegul său de la
Liverpool, Jamie Carragher, au avut ceva de împărțit pe parcursul
Cupei Mondiale.

Cei doi „cormorani” l-au acuzat pe Terry că ar discutat cu presa
despre problemele interne ale echipei și că la meciul cu Slovenia
ar fi încercat să-i convingă pe ceilalți jucători să nu joace la
potențial maxim. Carragher și Stevie G au considerat că Terry a
recurs la astfel de metode pentru a-și recăpăta banderola ce îi
fusese retrasă de Fabio Capello după scandalul sexual în care
fusese implicat.

SunSport a aflat că David Beckham a fost cel care a încercat să
medieze conflictul dintre cele două tabere. Fostul star al lui
Manchester United și-a luat în serios rolul de „pacificator” și în
cele din urmă a reușit să rezolve o situație ce tindea să arunce în
aer vestiarul englezilor.

„A existat multă tensiune între Steven Gerrard și John
Terry și nu ar fi fost indicat că această situație să se agraveze.
Așa că Beckham a luat inițiativa, a vorbit cu cei doi și a reușit
să-i calmeze”,
a declarat o sursă din anturajul naționalei
engleze pentru The Sun.

Publicat: 01 07. 2010, 18:55
Actualizat: 01 07. 2010, 19:18