M-am dat mare fan Italia pentru a testa piața ilegală a tichetelor. Pentru partida de aseară, un bilet, care oficial se vindea cu 120 de dolari, era cotat miercuri la 300 de dolari Odată cu apropierea meciurilor de totul sau nimic din faza eliminatorie, interesul pentru Mondiale crește teribil în Africa de Sud.
Sandton este, așa cum am mai scris și în corespondențele anterioare, locul unde s-a concentrat cam tot ce înseamnă business în JohanÂnesburg. A devenit cumva zona administrativă a întregii regiuni, odată ce sud-africanii albi au fost nevoiți să părăsească centrul orașului. Practic, aici s-au concentrat toate reprezentanțele firmelor mari, sedii de bănci și tot ce înseamnă lumea afacerilor. Tot aici este și cel mai renumit hotel din Africa de Sud. Hotel Michelangello, locul unde sunt cazați toți președinții care vin în vizită în această țară. De altfel, Sepp Blatter, conducătorul fotbalului mondial, locuiește pe perioada acestui turneu final aici. Măsurile de securitate sunt la standarde ridicate, chiar mai stricte decât la stadioane, astfel că vigilența cerberilor de la Michelangello a fost imposibil de înșelat în tentativa realizării unui material cu cel mai puternic om din fotbalul mondial. Hotelul este parte integrantă a unui mall imens, cel mai mare din Africa de Sud, care în mijloc are un spațiu deschis, cunoscut localnicilor și turiștilor drept Piața „Nelson Mandela”, unde o statuie imensă a liderului sud-african domină întreaga zonă. Locul de întâlnire?FIFA Official Ticket Center La câteva sute de metri de Piața „Nelson Mandela” este situat și unul dintre cele mai fierbinți puncte din Johannesburg și din Africa de Sud: FIFA Official Ticket Center. Am intrat mai mult de formă, conștient fiind că orice șansă de a găsi un bilet va fi sortită eșecului. Practic, activitate este doar la ghișeurile de unde se pot ridica tichetele care au fost rezervate cu multe luni înainte. În rest, nu mai poți găsi bilet la niciunul dintre meciuri. M-am dat turist român, dornic să văd Slovacia – Italia, ultimul meci din faza grupelor care se va juca la Johannesburg. „Nu mai sunt bilete”. Am plecat cu o față dezamăgită, după care m-am întors spre voluntarul care îmi dăduse vestea tristă. „Deloc, deloc?”. „Plătesc oricât”, mi-am jucat rolul de fan înrăit al lui Cannavaro. M-a privit, după care m-a îndrumat complice spre colțul clădirii: „Sunt niște tipi care te-ar putea ajuta”. S-a îndepărtat.
Bișnițarii spun „Răducioiu” cândaud de România După cum era de așteptat, piața neagră a biletelor funcționează și în Africa. Chiar dacă în zona stadioanelor poliția îi ține la distanță, FIFA Official Ticket Center nu reprezintă decât locul de întâlnire dintre doritorii „last minute” de permise de acces și bișnițari. I-am găsit destul de greu pe „tipii” pe care mi-i recomandase voluntarul. Destul de organizați. Ești inițial preluat de unul care se asigură că nu ești polițist sau nu ai poliția pe urme, deși e clar că întreaga activitate se desfășoară cu complicitatea tacită a autorităților. După ce trec de proba eliminatorie – „Vreau neapărat bilet la Slovacia – Italia și știu că mă puteți ajuta” -, mai apare un tip. Vorbesc franceză. Mă gândesc că îi sensibilizez vorbindu-le limba. „Da’ de unde ești?”, „Din România”, „România? Ooo, Răducioiu…”. Asta e bună. Deci nu Hagi, Răducioiu. „Am două bilete pentru tine, omule, mare noroc ai! Sunt ultimele două”, spune în timp ce le scoate din buzunar.
Biletele de la finală nu s-au scos încă la „vânzare” Începe negocierea! El cere 600 de dolari. Sunt categoria a doua, iar prețul oficial e de 120 de dolari bucata. Se presupune că eu nu știu ce e cu categoriile astea. Mă strâmb și zic că e mult: „O să merg la Fan Fest”. „E meci de calificare! Dacă Italia nu bate, pleacă acasă. Dacă mai stau până mâine, le dau cu o mie pe amândouă”, își vinde marfa. „O fi, da’ e mult”, nu am atâția bani. „550 de dolari, ultimul preț”, dă primul semn. Mă îndepărtez și ies în plin bulevard. Pe diagonală, la câteva zeci de metri, doi polițiști stau cu spatele. Nici nu se sinchisesc de negocierea din stradă. Vânzătorul merge după mine cu biletele în mână. „500 de dolari, ultimul preț”. E clar că nu mai scap de el. „Nu am bani scoși. Mă duc la bancomat și, dacă le lași la 400, le iau”, spun ca să scap. Bancomatul e oricum exact lângă polițiști. Dar nu asta e problema. „Merg cu tine la bancomat, dar nu pot mai puțin de 500. E meci pe viață și pe moarte”. „Păi dacă ăsta e așa, la finală ce o să mai zici?!”. Râde. „La finală?! Dar cine scoate biletele de finală de acum? Uite, am o ofertă pentru tine. Ia-le pe astea la 500 și îți vând la finală alte două cu numai 1.000 fiecare”.
Afacere și cu locurile de parcare Plec. Nu mai insistă, pentru că a apărut o italiancă hotărâtă să dea oricât, adusă fiind de un alt colaborator. La câțiva metri mai încolo, voluntarul meu oficial își face ca din întâmplare de lucru. Rețeaua e bine pusă la punct și există comisioane pentru fiecare. Aceasta este o altă sursă de venit la Mondiale. Și sunt atâtea altele care creează locuri de muncă. De exemplu, mergând spre stadion cu mașina mică, ești preluat de o droaie de copii și bărbați de culoare care îți oferă locuri de parcare. Prețurile variază între 20 și 100 de ranzi (10 ranzi sunt aproximativ un euro), în funcție de cât de aproape găsești să îți lași mașina. Oricum, străzile și șoselele din apropierea arenelor sunt închise pe o rază de câțiva kilometri. Despre vânzătorii ambulanți de steaguri, vuvuzele, dopuri de urechi și tricouri de la fiecare semafor e inutil să vorbim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER