Bișniță sub ochii poliției!
M-am dat mare fan Italia pentru a testa piața ilegală a
tichetelor. Pentru partida de aseară, un bilet, care oficial se
vindea cu 120 de dolari, era cotat miercuri la 300 de dolari
Odată cu apropierea meciurilor de totul sau nimic din faza
eliminatorie, interesul pentru Mondiale crește teribil în Africa de
Sud.
Sandton este, așa cum am mai scris și în corespondențele
anterioare, locul unde s-a concentrat cam tot ce înseamnă business
în JohanÂnesburg. A devenit cumva zona administrativă a întregii
regiuni, odată ce sud-africanii albi au fost nevoiți să părăsească
centrul orașului. Practic, aici s-au concentrat toate
reprezentanțele firmelor mari, sedii de bănci și tot ce înseamnă
lumea afacerilor. Tot aici este și cel mai renumit hotel din Africa
de Sud. Hotel Michelangello, locul unde sunt cazați toți
președinții care vin în vizită în această țară. De altfel, Sepp
Blatter, conducătorul fotbalului mondial, locuiește pe perioada
acestui turneu final aici. Măsurile de securitate sunt la standarde
ridicate, chiar mai stricte decât la stadioane, astfel că vigilența
cerberilor de la Michelangello a fost imposibil de înșelat în
tentativa realizării unui material cu cel mai puternic om din
fotbalul mondial. Hotelul este parte integrantă a unui mall imens,
cel mai mare din Africa de Sud, care în mijloc are un spațiu
deschis, cunoscut localnicilor și turiștilor drept Piața „Nelson
Mandela”, unde o statuie imensă a liderului sud-african domină
întreaga zonă.
Locul de întâlnire?FIFA Official Ticket
Center
La câteva sute de metri de Piața „Nelson Mandela” este situat și
unul dintre cele mai fierbinți puncte din Johannesburg și din
Africa de Sud: FIFA Official Ticket Center. Am intrat mai mult de
formă, conștient fiind că orice șansă de a găsi un bilet va fi
sortită eșecului. Practic, activitate este doar la ghișeurile de
unde se pot ridica tichetele care au fost rezervate cu multe luni
înainte. În rest, nu mai poți găsi bilet la niciunul dintre
meciuri. M-am dat turist român, dornic să văd Slovacia – Italia,
ultimul meci din faza grupelor care se va juca la Johannesburg. „Nu
mai sunt bilete”. Am plecat cu o față dezamăgită, după care m-am
întors spre voluntarul care îmi dăduse vestea tristă. „Deloc,
deloc?”. „Plătesc oricât”, mi-am jucat rolul de fan înrăit al lui
Cannavaro. M-a privit, după care m-a îndrumat complice spre colțul
clădirii: „Sunt niște tipi care te-ar putea ajuta”. S-a
îndepărtat.
Bișnițarii spun „Răducioiu”
cândaud de România
După cum era de așteptat, piața neagră a biletelor funcționează și
în Africa. Chiar dacă în zona stadioanelor poliția îi ține la
distanță, FIFA Official Ticket Center nu reprezintă decât locul de
întâlnire dintre doritorii „last minute” de permise de acces și
bișnițari. I-am găsit destul de greu pe „tipii” pe care mi-i
recomandase voluntarul. Destul de organizați. Ești inițial preluat
de unul care se asigură că nu ești polițist sau nu ai poliția pe
urme, deși e clar că întreaga activitate se desfășoară cu
complicitatea tacită a autorităților. După ce trec de proba
eliminatorie – „Vreau neapărat bilet la Slovacia – Italia și știu
că mă puteți ajuta” -, mai apare un tip. Vorbesc franceză. Mă
gândesc că îi sensibilizez vorbindu-le limba. „Da’ de unde ești?”,
„Din România”, „România? Ooo, Răducioiu…”. Asta e bună. Deci nu
Hagi, Răducioiu. „Am două bilete pentru tine, omule, mare noroc ai!
Sunt ultimele două”, spune în timp ce le scoate din buzunar.
Biletele
de la finală nu s-au scos încă la „vânzare”
Începe negocierea! El cere 600 de dolari. Sunt categoria a doua,
iar prețul oficial e de 120 de dolari bucata. Se presupune că eu nu
știu ce e cu categoriile astea. Mă strâmb și zic că e mult: „O să
merg la Fan Fest”. „E meci de calificare! Dacă Italia nu bate,
pleacă acasă. Dacă mai stau până mâine, le dau cu o mie pe
amândouă”, își vinde marfa. „O fi, da’ e mult”, nu am atâția bani.
„550 de dolari, ultimul preț”, dă primul semn. Mă îndepărtez și ies
în plin bulevard. Pe diagonală, la câteva zeci de metri, doi
polițiști stau cu spatele. Nici nu se sinchisesc de negocierea din
stradă. Vânzătorul merge după mine cu biletele în mână. „500 de
dolari, ultimul preț”. E clar că nu mai scap de el. „Nu am bani
scoși. Mă duc la bancomat și, dacă le lași la 400, le iau”, spun ca
să scap. Bancomatul e oricum exact lângă polițiști. Dar nu asta e
problema. „Merg cu tine la bancomat, dar nu pot mai puțin de 500. E
meci pe viață și pe moarte”. „Păi dacă ăsta e așa, la finală ce o
să mai zici?!”. Râde. „La finală?! Dar cine scoate biletele de
finală de acum? Uite, am o ofertă pentru tine. Ia-le pe astea la
500 și îți vând la finală alte două cu numai 1.000 fiecare”.
Afacere
și cu locurile de parcare
Plec. Nu mai insistă, pentru că a apărut o italiancă hotărâtă să
dea oricât, adusă fiind de un alt colaborator. La câțiva metri mai
încolo, voluntarul meu oficial își face ca din întâmplare de lucru.
Rețeaua e bine pusă la punct și există comisioane pentru fiecare.
Aceasta este o altă sursă de venit la Mondiale. Și sunt atâtea
altele care creează locuri de muncă. De exemplu, mergând spre
stadion cu mașina mică, ești preluat de o droaie de copii și
bărbați de culoare care îți oferă locuri de parcare. Prețurile
variază între 20 și 100 de ranzi (10 ranzi sunt aproximativ un
euro), în funcție de cât de aproape găsești să îți lași mașina.
Oricum, străzile și șoselele din apropierea arenelor sunt închise
pe o rază de câțiva kilometri. Despre vânzătorii ambulanți de
steaguri, vuvuzele, dopuri de urechi și tricouri de la fiecare
semafor e inutil să vorbim.