Președintele FIFA, Joseph Blatter, a declarat, luni, că „Africa a demonstrat că poate organiza un eveniment precum Cupa Mondială”, după încheierea competiției din Africa de Sud.
„Africa merită felicitată: a demonstat că poate organiza un astfel de eveniment, trebuie să crezi, noi am crezut, iar ei și-au făcut treaba bine”, a declarat Blatter, a doua zi după finala primei Cupe Mondiale oganizată în Africa de Sud, câștigată de Spania în fața Olandei, scor 1-0, după prelungiri.
Blatter a adresat un „enorm compliment Africii de Sud, poporului sud-african, guvernului pentru garanțiile aduse, comitetului local de organizare (LOC) condus de Irvine Khoza și Danny Jordaan, responsabililor pentru securitate, dar și ospitalității formidabile oferite de sud-africani”.
„Complientele merg spre Africa de Sud, nu către FIFA”, a mai spus el.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER