Blestemul irlandez pentru hențul lui Henry

Franța pare a plăti și pentru modul cum s-a calificat la CM:
printr-un gol controversat marcat în barajul cu Irlanda.

Lumea fotbalului nu a uitat modul în care a ajuns Franța la Cupa
Mondială și pune prestația „cocoșilor” din primele două meciuri pe
seama unui blestem. În barajul pentru Africa de Sud, „cocoșii” au
învins Irlanda printr-un gol controversat.

Pe 18 noiembrie 2009, Franța își asigura locul la turneul final
după un 1-1 cu cântec pe teren propriu. Jucătorii lui Domenech se
impuseseră la Dublin cu 1-0, dar au tremurat serios pe Saint-Denis.
Irlandezii au deschis scorul, au dus meciul în prelungiri, însă
Franța a marcat prin Gallas, după ce Henry a preluat mingea cu
mâna.

Meciul s-a lăsat cu un scandal enorm, federația de la Dublin cerând
rejucarea manșei a doua. A rămas ca pe teren, iar după eșecul cu
Mexic, englezii le-au reamintit inamicilor tradiționali că nu
meritau să fie la CM. „Nu prea găsim motive pentru a ne manifesta
simpatia pentru Raymond Domenech, dată fiind maniera în care foștii
campioni mondiali s-au calificat la CM, cu ajutorul unui henț
evident comis de Thierry Henry”, scrie cotidianul Daily Mail. Și
The Sun a făcut trimitere la baraj. „La Dublin va fi sărbătoare, va
curge din plin lichidul negru”, cu referire la berea Guinness. Până
la bere, irlandezii au dat câte o pizza gratis fiecărui client
aflat în bar la golurile încasate de francezi.

Nici mexicanii nu s-au lăsat mai prejos. Înaintea meciului cu
Franța, fanii echipei lui Javier Aguirre au afișat drapele pe care
scria Mexic – Irlanda, profitând și de faptul că steagurile celor
două țări au culori asemănătoare.

Publicat: 19 06. 2010, 09:02
Actualizat: 19 06. 2010, 09:08