Primul a fost Pele. „Regele” fotbalului a ajuns cunoscut în întreaga lume și pentru „rateurile” pe care le dau echipele sale favorite. De fiecare dată când Pele anunța că o echipă va face furori la un CM, respectiva părăsea competiția lamentabil, vezi cazul Columbia în 1994.
Mai nou, un alt personaj de marcă face furori în domeniu, și de data aceasta mult mai „grav” decât fostul mare fotbalist brazilian. Veteranul star rock englez Mick Jagger, liderul istoric al lui Rolling Stones, a devenit o prezență nelipsită de la Mondialul din Africa de Sud, însă favoritele sale au părăsit competiția rând pe rând.
Mai întâi, rockerul a fost zărit în tribunele arenei Royal Bafokeng din Rustenburg, pe 26 iunie, la optimea SUA-Ghana. Mick Jagger era alături de fostul președinte al SUA, Bill Clinton, un mare fan al „soccer-ului”, ambii susținând naționala lui Landon Donovan. După cum bine se știe, cei care au mers mai departe au fost africanii.
O zi mai târziu, Mick Jagger s-a mutat pe Free State Stadium, din Bloemfontein, pentru războiul Anglia-Germania. Cu un fular la gât în culorile patriei sale, rockerul a asistat dezamăgit la dezastrul elevilor lui Capello.
În ultimele zile, Mick și-a pus în cap fanii brazilieni, care l-au criticat pe blogurile muzicale pentru că și-a exprimat simpatia pentru selecao, înainte de meciul cu Olanda. Apoi i-a scos din cursă și pe argentieni. Practic, toate „pariurile” făcute celebrul rocker au dat greș.
Rămâne de văzut cine va părăsi competiția în semifinale. Deocamdată, Mick nu și-a anunțat nicio afinitate pentru Uruguay, Olanda, Germania sau Spania.
Trebuie spus că Jagger a fost bătut clar de…o caracatiță. Cefalopodul Paul, din Centrul Marin din Oberhausen, a „ghicit” toate rezultatele Germaniei la Mondiale!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER