Brandan: „Să rămână Maradona!”
Unul dintre reprezentanții țării lui Maradona în Liga I, Pablo
Brandan, de la Unirea Urziceni, a suferit sâmbătă alături de Messi
și compania, învinși cu 4-0 de Germania.
Pablo, Argentina pleacă de la Mondial mai devreme de cât te
așteptai?
Da, credeam că anul acesta vom câștiga Cupa. Sunt trist, pentru că
mă așteptam la mai mult.
Cum ai trăit meciul?
Am fost aproape să sparg televizorul de nervi, dar m-a oprit la
timp prietena mea. Acum glumesc, dar am fost foarte agitat.
Unde crezi că s-a greșit?
Problemele au fost în apărare, care nu mi s-a părut deloc
organizată. Toată lumea știa de dinainte cum joacă Germania. Eu o
vedeam favorită și înaintea meciului. Cred însă că scorul a fost
prea mare.
Ar trebui dat afară Maradona?
Nu, Maradona trebuie să rămână. El nu are nicio vină. Echipa a
jucat bine până la meciul cu Germania. A jucat mai prost o dată și,
din păcate, a fost eliminată. În celelalte patru meciuri a jucat
foarte bine. Nu erau semne că se va întâmpla așa ceva. Păcat…