Bucuria chilienilor a degenerat în violență!** 388 de arestări după calificarea în optimi

Manifestările de bucurie după calificarea naționalei Chile în
optimile de finală ale Cupei Mondiale au degenerat în violențe în
întreaga țară, poliția anunțând arestarea a 388 de persoane, din
care 200 doar la Santiago, informează AFP.

Suporterii chilieni, circa 50.000, s-au strâns în Piața Italia, din
centrul orașului, pentru a urmări ultimul meci din grupă, cu
Spania. Deși a fost învinsă cu scorul de 2-1, echipa statului Chile
a obținut calificarea în faza următoare și va întâlni, luni,
naționala Braziliei.

Poliția a mobilizat 1.400 de agenți pentru a preîntâmpina eventuale
incidente, însă acestea tot au izbucnit în momentul în care fanilor
li s-a cerut să părăsească zona, pentru a fi redată
circulației.

Potrivit poliției locale, cinci persoane au fost rănite cu arme
albe în urma incidentelor dintre fani, iar doi polițiști au fost
răniți în timpul evacuării suporterilor.

Și precedentele două meciuri disputate de Chile la Cupa Mondială
s-au soldat cu incidente pe străzile din Santiago de Chile. Astfel,
după primul meci cu Honduras, scor 1-0 pentru chilieni, 81 de
persoane au fost arestate, sub acuzația de tulburarea ordinii
publice, agresiuni sau furturi, iar după partida cu Elveția (scor
1-0), cel puțin 13 persoane, dintre care 12 polițiști, au fost
rănite și 135 reținute.

Sursa: Mediafax

Publicat: 26 06. 2010, 22:54
Actualizat: 26 06. 2010, 22:58