Buffon: „Asta e fața fotbalului italian!** Meritam să fim eliminați”
Gigi Buffon deplânge soarta Squadrei Azzurra! Accidentat în
primul meci din Africa de Sud, portarul lui Juve spune că naționala
își merită soarta după eliminarea încă din faza grupelor! „Asta e
fața actuală a fotbalului italian”. Buffon acuză absențele lui
Totti, Del Piero, dar și a lui Pirlo, aruncat de Lippi în teren
doar în partea a doua a dezastrului cu Slovacia.
„Dacă nu putem bate formații ca Noua Zeelandă și Slovacia,
merităm să fim eliminați. Cu Paraguay am avut un ritm bun, dar în
celelalte două întâlniri nu am putut să ne ridicăm jocul în fața
unor echipe de un nivel inferior. Nu am avut lacune din punct de
vedere fizic, dar absența unui jucător precum Pirlo ne-a limitat
posibilitățile. Din păcate, asta este fața actuală a fotbalului
italian. Să nu uităm că în 2006 am avut în lot jucători precum
Totti și Del Piero”, a spus Buffon.
Reprezentativa Italiei, campioana mondială en-titre, a fost
eliminată, joi, încă din faza grupelor la Cupa Mondială din Africa
de Sud, în urma înfrângerii din meciul cu Slovacia, scor 3-2,
alăturându-se finalistei din 2006, Franța, care a părăsit
competiția tot din primul tur. Italia a acumulat două puncte în
grupa F, după remizele cu Paraguay, 1-1 și cu Noua Zeelandă, tot
1-1, și a înregistrat o înfrângere, scor 3-2, în meciul cu
Slovacia. Italia a terminat grupa F pe ultimul loc.
Mediafax