Fabio Cannavaro, căpitanul naționalei Italiei, a anunțat azi că se retrage din „squadra azzurra”.
Decizia fundașului de 36 de ani vine ca o urmare a eliminării rușinoase suferită de naționala Italiei la Cupa Mondială din Africa de Sud, acolo unde echipa a obținut doar două puncte și s-a clasat la final pe ultima poziție a grupei F.
„Mi-ar fi fost mult mai ușor să mă retrag în 2006, atunci când am câștigat titlul mondial, dar nu mi se părea normal față de naționala Italiei care mi-a dat multe satisfacții. În 2006 am venit la conferința de presă cu trofeul lângă mine, acum îmi lipsește acest lucru, dar nu avem ce face. Nimeni nu se aștepta să terminăm grupa pe ultimul loc și nici să jucăm așa slab. Sunt convins că dacă am fi jucat fără teamă am fi câștigat toate cele trei meciuri. Am trecut de la campioni mondiali la echipă eliminată încă din grupă și este o pagină neagră pentru fotbalul nostru. Avem jucători buni, dar nu de primă mână”, a spus Cannavaro la conferința de presă de azi.
Reprezentativa Italiei, campioana mondială en-titre, a fost eliminată, joi, încă din faza grupelor la Cupa Mondială din Africa de Sud, în urma înfrângerii din meciul cu Slovacia, scor 3-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER