„Carceră” pentru Lahm & Co! Bierhoff voia ‘celula lui Mandela’ în hotelul Germaniei
Managerul general al naționalei Germaniei, Oliver Bierhoff, ar
fi dorit ca la hotelul din Erasmia în care sunt cazați jucătorii
germani să fie construită o replică a celulei în care a fost
încarcerat Nelson Mandela, proiect care nu a fost realizat.
„Ar fi fost pentru a le aminti jucătorilor, atunci când
trec prin perioade proaste sau le este dor de țară, în ce condiții
a trăit Mandela„, a explicat Bierhoff.
Pe de altă parte, site-ul FIFA a înregistrat un număr record de
accesări în această lună. În primele 15 zile ale lunii iunie au
fost 1,6 miliarde de accesări, marți înregistrându-se chiar 265 de
milioane de accesări.
Competiția din Africa de Sud a fost marcată de numeroasele
furturi ale căror victime au fost suporteri, fotbaliști și
jurnaliști. Luni, la Bloemfontein, au fost arestate cinci persoane,
dintre care trei sunt adolescenți, pentru că au furat un aparat
foto și un portofel de la un turist japonez, după meciul Japonia –
Camerun.
Cu ocazia Cupei Mondiale din Africa de Sud, un suporter
sud-african ar putea chiar intra în Cartea Recordurilor ca fanul
care a văzut cele mai multe meciuri la un turneu final. El a
asistat deja la 11 partide și mai are bilete la 27. Pentru toate
aceste meciuri, el este nevoit să parcurgă o distanță totală de
17.000 de kilometri.