Cât costă vuvuzela
Sunt deja de două zile în Africa. Am experiență, așa că, atunci
când fac dreapta, nu o mai iau pe contrasens, iar atunci când mă
duc, nu am impresia că vin.
Nu sunt încă lămurit dacă Johannesburgul e metropolă sau regiune.
Bine, poate fi și țară fără probleme, atât timp cât Andorra are
statutul ăsta în Europa. Ideea e că distanțele sunt uriașe și dacă
mergem pe varianta orașului, atunci autostrăzile lor sunt cum ar
veni bulevarde. Se circulă ca la noi. Haotic. E adevărat că albii
nu prea merg pe străzi și că recomandările sunt să nu ne aventurăm
pe întuneric în centru. Sau mai ales în centru. Sentimentul de
nesiguranță te însoțește cumva. Și din cauza legendelor, dar și a
sârmelor ghimpate ce acoperă gardurile caselor mai arătoase.
Localnicii cu care am interacționat până acum sunt însă foarte
prietenoși. Dornici să ajute. Vorbesc fără excepție engleza și
zâmbesc aproape tot timpul.
Mall-urile sunt cele
mai sigure
Ca turist, cel mai sigur te simți în mall-uri. Bine, e și anotimpul
care nu îți permite să stai prea mult pe afară după lăsarea
întunericului. Chiar dacă iarna soarele e foarte puternic și până
la apus ai senzația că e mai degrabă cald. Senzația că e un frig
pătrunzător apare însă imediat și, dacă nu ai un pulover mai gros
sau o geacă, seara târziu ai o problemă.
Revenind la mall-uri și la prețuri. Poate vă întrebați cât e o
vuvuzelă. Diferă prețul, diferă mărimea, dar, fir-ar să fie,
zgomotul făcut e același. Pentru o drăcie de-asta plătești de
la
9 rand, adică un euro, în sus. Vuvuzelele uriașe pot ajunge și pe
la 10 euro. Afacerea se dezvoltă. Sâmbătă, în drum spre stadion, am
văzut un sud-african cu trompete de-ale lor și la următorul semafor
un frate de-al lui vânzând dopuri pentru urechi. Aaa, și ce mai e
spectaculos în Africa e felul în care polițiștii dirijează
circulația. Sunt câte trei într-o intersecție și se sincronizează
aproape perfect. Au niște mișcări ca de dans și sunt tot timpul
relaxați și cu zâmbetul pe buze, în ciuda traficului infernal și a
șoferilor total certați cu regulile de circulație.
Negrese cu
cosițe
Două vorbe și despre femeile din Africa pentru publicul țintă,
preÂponderent masculin al ProSport. Drăguțe. Drăguțe spre bune
adică, pe românește vorbind. Negresele au trăsături interesante și
pun mare preț pe coafurile care mai de care mai fistichii, cu
cosițe și împletituri. Am întrebat o chelneriță cât timp pierde
dimineața pentru a-și face părul. Nu pot spune că s-a înroșit, dar
a chicotit pe limba ei: „Mai puțin decât vă închipuiți, domnule”.
Femeile albe sunt frumoase. Au trăsături de nordice și constituție
de africance.
Îmi amintesc că într-unul dintre primele stagii de pregătire în
care am fost cu o echipă – ca jurnalist, firește -, am auzit o
glumă. Cam de stadion, așa, dar merită spusă. Un jucător către
celălalt: „Îți place gagica aia?”, „Merge, dar parcă are picioare
de fotbalist”, „Zici așa acum, dar peste o săptămână de cantonament
o să spui că femeia de serviciu e zână”. Așadar, concluzia trasă
după două zile că sud-africancele sunt femei frumoase e una
obiectivă. Păcat că 18% dintre ele sunt pozitive, în sensul negativ
al cuvântului.
Stadionul din
Brooklyn
„Loftus Versfeld”, arena cu o capacitate de 50.000 de locuri din
capitala administrativă a Africii de Sud, este situată într-un
cartier cu nume înfricoșător.
În a treia zi de Africa mi-am permis luxul de a merge cel mai mult
pe jos. Încep să îmi trăiesc propria experiență, ignorând cumva
știrile înfricoșătoare de pe agenții. Până acum, toți localnicii cu
care am vorbit au fost extrem de prietenoși. În benzinărie, un tip
pe care, dacă ai judeca numai după cum arată, ar trebui să îți
blochezi ușile, mânuia POS-ul și vorbea engleza mai bine decât
orice comerciant de la noi. Și ce are benzinăria cu mersul pe jos?
Neavând Parking la meciul Serbia – Ghana, am lăsat mașina mai
departe de stadion.
Cai și
taburi pe terenul de rugby
Am trecut printr-un cartier gen Cotroceni la noi, fără mașini
parcate în fața curților și cu multă sârmă ghimpată pe garduri. În
rest, liniște. Trafic oricum de duminică, limitat de restricțiile
din perimetrul stadionului. Arena din Pretoria se află într-un
cartier cu denumire înfricoșătoare: Brooklyn. Cu toate acestea,
puzderia de polițiști te face să te simți confortabil. Sunt și
călare, și în niște taburi speciale. Au campat pe un teren de rugby
din apropiere. Caii pasc, taburile torc. Distanțele sunt mari și,
în afară de spectatorii care merg spre stadion, localnicii sunt
ascunși. Nu prea există trotuare. Doar sol roșu și arid. Și foarte
mult praf.