Cele două suportere olandeze arestate au fost puse în libertate

UPDATE: Cele două olandeze
arestate, miercuri, pentru că au purtat în interiorul stadionului
Soccer City din Johannesburg fuste cu însemnele unei firme de bere
care nu se află printre partenerii oficiali ai turneului final al
Cupa Mondială, au fost puse în libertate, informează Mediafax.

Ele au plătit o cauțiune în valoare de 10.000 ranzi (aproximativ
1.000 euro) și au predat pașapoartele autorităților sud-africane,
conform purtătorului de cuvânt al Poliției locale, Vishnu
Naidoo.

Olandezele au fost inculpate pentru infracțiunea de încălcare a
drepturilor rezervate pe care Federația Internațională de Fotbal
(FIFA) le utilizează în vederea protejării sponsorilor și
partenerilor săi oficiali.


FIFA a anunțat, miercuri, că a depus plângere pentru publicitate
clandestină și două olandeze au fost arestate după ce s-au îmbrăcat
în costume portocalii create de o firmă producătoare de bere, care
nu este partener oficial al Cupei Mondiale.

„Aceste femei care fac parte dintr-un grup mai mare sunt bănuite
de implicare în activități comerciale ilegale în timpul meciului
Danemarca – Olanda”, a anunțat poliția, într-un comunicat.

Ele au fost arestate, miercuri, și urmează să fie audiate de un
tribunal din Johannesburg.

Aceste două olandeze și alte 34 de femei blonde au fost reținute
la stadionul Soccer City, din Johannesburg, în cursul meciului de
luni. Ele au fost interogate mai multe ore, înainte de a fi
eliberate.

Aflate aproape de teren, ele au atras atenția camerelelor de
luate vedere cu rochiile portocalii furnizate de producătorul
olandez de bere Bavaria.

„FIFA a depus plângere contra organizatorilor pentru publicitate
clandestină”, a declarat purtătorul de cuvânt al forului mondial,
Nicolas Maingot.

Ambasada olandeză de la Pretoria a cerut, marți dimineață,
autorităților sud-africane să prezinte motivele pentru care au fost
reținute tinerele. Purtătorul de cuvânt al Ministerului olandez de
Afaceri Externe, Aad Meijer, a afirmat că din cele 36 de tinere,
trei erau olandeze. „Nu știm să existe vreo legislație sud-africană
care să permită reținerea persoanelor doar pentru că poartă o
rochie portocalie”, a adăugat el.

Pentru sume importante, FIFA rezervă partenerilor săi – între
care producătorul de bere Budweiser – exclusivitate la Cupa
Mondială și dreptul de a face publicitate în și în jurul
stadioanelor.

Africa de Sud dispune de o legislație în privința publicității
ascunse, care permite FIFA să-și protejeze partenerii.


Treizeci și șase de femei din Olanda au fost reținute timp de
mai multe ore într-un birou al FIFA, fiind scoase de pe stadion la
meciul cu Danemarca, deoarece purtau costume create de o firmă de
bere olandeză, informează presa sud-africană.

Fetele, îmbrăcate în fuste scurte în culoarea portocaliu, purtau
costume create de producătorul de bere Bavaria, special pentru Cupa
Mondială.

„Este un costum frumos. Foarte la modă. În opinia mea,
oamenii au dreptul să poarte ceea ce vor. Am lansat acest costum la
30 aprilie, de ziua reginei. Poporul olandez este înnebunit după
portocaliu și poartă această culoare în zilele de sărbătoare și în
timpul unor mari evenimente, precum Cupa Mondială”
, a
declarat Peer Swinkels, reprezentantul firmei Bavaria.

Însă, FIFA a precizat că acest costum reprezintă o campanie de
marketing și nu va permite să fie purtat la meciuri.

Barbara Kastein a făcut parte din grupul olandezelor, dar mai
multe femei din stadion purtau acest costum. „Stăteam în
rândul din față, făceam mult zgomot și camerele de televiziune ne
filmau permanent. Cântam și ne simțeam bine. Un oficial al FIFA a
venit și ne-a spus că nu avem voie să purtăm acest costum, deoarece
este de la Bavaria și că avem de ales: să plecăm de bunăvoie sau ne
vor scoate din stadion. Le-am spus că nu vom pleca și că nu este
nimic rău să porți acel costum. În secunda următoare, 40 de
stewarzi ne-au înconjurat și ne-au forțat să părăsim stadionul.
Ne-au împins pe scări și o fată a căzut
„, a declarat
Kastein.

Ea a mai spus că fetele au fost duse la un birou FIFA, unde au
fost interogate câteva ore pe tema acestui costum.”A venit
poliția și ne-a pus aceleași întrebări la nesfârșit, ne-a întrebat
dacă lucrăm pentru Bavaria. Ne-au spus că facem publicitate ascunsă
și că este împotriva legii în Africa de Sud. Ne-au spus că ne vor
aresta și vom sta șase luni la închisoare. Fetele au început să
plângă. A fost îngrozitor”
, a declarat Kastein.

Barbara Kastein a spus că 34 de tinere au fost reținute mai mult
de trei ore, în timp ce ea și altă femeie au fost pentru mai multe
ore.

„O dubă a poliției ne-a dus înapoi la hotel și apoi
mi-au cerut pașaportul. Au făcut o copie și a spus că vor face o
anchetă și mă vor da în judecată. Toate astea pentru că am purtat o
rochie portocalie”,
a subliniat Kastein.

Costumul a fost purtat și de faimoasa Sylvie van der Vaart,
soția jucătorului de la Real Madrid, Rafael van der Vaart.

Nu este pentru prima oară când firma de bere se află în centrul
unei controverse la Cupa Mondială. În urmă cu patru ani, în
Germania, fanii au purtat un costum portocaliu din piele, însă nu
fost lăsați să participe la meciuri. Mulți dintre fani nu mai aveau
altceva pe ei și au fost nevoiți să intre la meciuri în lenjerie
intimă.

„Nu am pus nicio firmă pe costum. FIFA nu are monopol pe
culoarea portocaliu”,
a declarat Swinkles.

FIFA a precizat că nu au fost făcute arestări, dar a menționat
„mai multe tinere sud-africane au fost folosite de o
firmă de bere drept instrument pentru o campanie de publicitate
mascată”
. Forul mondial a declarat că publicitatea mascată
este o infracțiune în Africa de Sud și a menționat că va lua măsuri
în acest sens.

Sursa:
MEDIAFAX

Cu ce
scor se va termina urmatoarea partidă de la CM?

Pariază acum și poți căștiga un TV
LED Philips

Publicat: 16 06. 2010, 20:00
Actualizat: 16 06. 2010, 20:02