Concurent pentru El Pibe D’oro!** „Ești Marele Diego, Balonul de Aur!”
Presa uruguayană îl omagiază pe jucătorul echipei naționale,
Diego Forlan, ales cel mai bun fotbalist al Cupei Mondiale din
Africa de Sud.
„Diego de aur” și „Tu ești Marele Diego,
Balonul de Aur!” sunt câteva dintre titlurile presei
uruguayene.
„Forlan este adevăratul geniu al fotbalului mondial”, a
scris El Pais, acompaniat de El Observador, care notează: „Forlan
este cel mai bun din lume. Premierea sa este recompensa care i se
acordă pentru un Mondial senzațional. În plus, el a fost unul
dintre golgheteri (n.r. – cinci goluri la CM 2010), ceea ce nu mai
reușise un alt uruguayan la Cupa Mondială„.
Sosirea delegației uruguayene din Africa de Sud se anunță
grandioasă, festivitățile urmând să aibă loc marți, pentru că
avionul va sosi la Montevideo luni, seara târziu. Va fi organizată
o defilare de la centrul de antrenament al echipei naționale până
la Palatul legislativ, situat la aproximativ 30 de kilometri, în
centrul orașului.
Autoritățile așteaptă la sărbătoare aproximativ 500.000 de
persoane, respectiv un cetățean din șapte, însă frigul prognozat ar
putea scădea entuziasmul unei părți a populației.
Tabarez
rămâne!
Președintele Federației Uruguayene de Fotbal, Sebastian Bauza, i-a
propus lui Oscar Washington Tabarez să rămână în funcția de
selecționer al echipei naționale, după ce sud-americanii au ajuns
în semifinalele Cupei Mondiale pentru prima oară după 40 de ani, a
anunțat presa locală.
„Trebuie să continuăm acest proiect și sper ca Tabarez să
fie de acord„, a declarat Bauza.
Publicațiile El Pais și El Observador au scris că Oscar Tabarez se
va afla pe banca tehnică a Uruguayului la meciul amical cu
reprezentativa Angolei, care este programat la 11 august.
Tabarez spusese, sâmbătă, că și-a dori să rămână la cârma
naționalei: „Sunt mult mai aproape de finalul carierei mele
decât de începutul ei, dar mă simt bine din punct de vedere fizic.
M-ar interesa o continuare a muncii de selecționer al Uruguayului,
dar nu este acum momentul să vorbesc despre așa ceva. Nu vreau să
dau impresia că solicit ceva. Contractul meu s-a încheiat, de acum
nu mai sunt selecționerul Uruguayului. Tot ce se va întâmpla va
depinde numai de ofertele pe care le voi avea„.
Tabarez are 63 de ani și a condus selecționata Uruguayului începând
din luna martie a anului 2006.
sursa: Mediafax