Cu ochii pe coreeni
În multe momente ale partidei am preferat să mă uit la coreeni
decât la jocul Braziliei. Oricum, oamenii lui Dunga nu au jucat mai
nimic.
Meciul Brazilia – Coreea de Nord l-am văzut din tribuna presei.
Precizez asta pentru că la Argentina – Nigeria, de pe același
stadion, fusesem într-o lojă. Sectorul presei pe „Ellis Park” este
la tribuna I. Pe partea cu băncile de rezerve adică.
Din spate, Kim Jong Hun, așa se numește antrenorul nord-coreenilor,
seamănă perfect cu Pițurcă. Închipuiți-vă un Piți cu parpalac și
fără trening. Repet, din spate. Alură, mers, gesturi. I-am urmărit
pe coreeni pentru că mi se pare cea mai insolită, inedită,
interesantă – și mai sunt multe „in-uri” – prezență de la Mondiale.
Hm, Mondiale. „Parcă am fi la Olimpiada de iarnă”, remarca la
sfârșitul meciului un jurnalist în Media Shuttle.
Revenim la coreenii noștri. Povestea coreeanului de sud care a
„emigrat” în nord o știți, nu? Jong Tae Se (medalion) a cerut
cetățenie nord-coreeană, sătul fiind de prea multă libertate. În
paranteză fie spus, comunismul e frumos, dar de la distanță, pentru
că rebelul trăiește și joacă în Japonia. La finalul meciului a fost
ales să dea declarații din partea coreenilor. Culmea, la el erau
vreo trei camere de luat vederi, iar la Maicon, care se producea
din partea brazilienilor, doar una! Normal cumva, Maicon nu
plânsese la imn înainte de partidă.
Doar unul
a făcut schimb de tricouri pe teren!
Adevărul e că roșiii au pierdut demn. Și-au văzut lungul nasului și
au intrat pe teren cu scopul de a lua cât mai puține. Jocul mi-a
permis să le studiez banca de rezerve. Disciplinați și
sincronizați. Până și la gol au sprintat în formație, ca și cum se
antrenaseră. Au asta în sânge. Interesant este că, înainte ca Ji
Yun Nam (așa se scrie, fără cratimă!) să marcheze, s-au agitat
teribil pe margine, de parcă presimțeau ceva. Am urmărit special și
momentele de final. Credeam că se vor repezi asupra brazilienilor
pentru schimbul de tricouri. Dar de unde? Numai unul, An Chol Hyok,
a râvnit la tricoul imperialist și galben. L-a luat pe al lui
Gilberto Silva.
Fanii au
refuzat să îmi vorbească
Altă poveste e cu suporterii. Se spune că ar fi fost împrumutați,
închiriați din China. Grupul de tricouri roșii era în imediata
vecinătate și purta stoic și mândru tricoul purpuriu, în ciuda
frigului teribil. Și tremurau, săracii… Am încercat să le
vorbesc. Nu a fost chip. Se făceau că nu înțeleg, făceau pe turcii
cu mine. Sau pe coreenii. I-am întrebat și de plăcuțe. Aș fi avut
și eu să le împărtășesc din experiența mea. La o zi aniversară,
prin optzeci și ceva, am fost și eu particulă într-un atom. Era o
sărbătoare dedicată lui Ceaușescu și atunci am simțit ce înseamnă
repetiții la „Ridicați plăcuțele!”.
M-am lăsat păgubaș. Refuzau comunicarea. Nici ziariști nu am găsit.
Am exasperat grupul de asiatici: „Ești coreean?”, „Nu, japonez”.
Altul mai în vârstă. „Nu vă supărați, sunteți din Coreea?”, Un
zâmbet larg pe față: „Da”, „De Nord?!”. Grimasă: „Nu!”, se întoarce
și pleacă. Am renunțat înainte să găsesc unul care știe arte
marțiale.
Golul lui Ji Yun Nam (foto sus) a produs bucurie în tribune, dar și
în Asia, nord-coreenii, sud-coreenii, dar și japonezii lăudând
performanța de a da un gol Braziliei