Cum să dai Mondialului brânci pe scări

„Africa de Sud găzduiește Cupa Mondială, este un triumf pentru
umanitate. Este un moment în care visele devin realitate”, spunea
Ban Ki-moon, secretar general ONU. Deci omenirea a triumfat că a
dus Cupa Mondială în Africa de Sud, o țară în care jumătate din
populație trăiește două zile cu salariul anual al celui mai bine
plătit fotbalist al momentului, David Beckham. O țară cu un număr
de locuitori variabil, întrucât zilnic au loc 50 de crime. Și ăsta
e un triumf al umanității. Păi atunci, să visăm că turneul ar fi
organizat în Ferentari, unde cetățenii păstoriți de Vanghelie
viețuiesc cheltuind zilnic o sumă mai mare decât pragul minim.

S-ar fi spus că fumul grătarelor din Ferentari de pe marginea
drumului ar fi deranjat delegațiile străine, dar și în Africa
fotbaliștii își întrerup antrenamentele din cauza focului făcut de
localnici pentru a se încălzi. Poate că șuții din autobuze i-ar fi
controlat la buzunare pe turiști, dar și grecii au fost ușurați în
Africa de 3.000 de euro. Bătăile dintre clanuri poate ar fi
perturbat activitatea sportivă, dar și la Tembisa au fost rănite 16
persoane. Prostituatele din Ferentari n-ar fi făcut față hoardelor
de turiști, dat fiind că numărul lor nu ar ajunge niciodată la
100.000, câte a importat Africa de Sud din țările din jur. S-ar fi
spus că Ferentariul n-are lei, dar s-ar fi pierdut din vedere
faptul că Nuțu Cămătaru, deținătorul unei adevărate grădini
zoologice, a fost eliberat.

Aud din ce în ce mai des refrenul „vuvuzela ține de cultura
africană, blablabla”. Dacă Blatter decidea ca această ediție a
Cupei Mondiale să se desfășoare în Austria, venea cineva cu pianina
și vioara la stadion? Dar în Ferentari? Veneau cu țambalul și
pianul dă piept? Nu cred că întoarcerea la origini, la tradiții, la
complexitatea sapei de lemn și la focul aprins cu cremene poate
însemna triumf pentru umanitate, fie el și spiritual.

Publicat: 17 06. 2010, 22:05
Actualizat: 17 06. 2010, 22:06