Cum și-a îngenuncheat Low adversarii? **Nu și-a spălat puloverul înainte de meciuri

Puloverul albastru în V purtat de selecționerul Joachim Low la
Cupa Mondială a devenit extrem de celebru pentru echipa Germaniei,
dar și în rândul fanilor, care au epuizat stocurile, informează
AFP.

„Nu sunt superstițios. Însă persoane din anturajul meu
mi-au cerut să nu mai spăl acest faimos pulover”
, a
declarat Low, referindu-se la bluza purtată la meciurile cu
Australia (4-0), Anglia (4-1) și Argentina (4-0).

Miercuri seară, la semifinala contra Spaniei, Low se va îmbrăca
din nou cu puloverul albastru din cașmir furnizat de o marcă de
îmbrăcăminte care sponsorizează naționala Germaniei și a promis să
nu îl spele înainte.

În Germania, fanii au „fugit” la magazine și au făcut comenzi
online pentru achiziționarea „puloverului miraculos”, denumit
astfel de cotidianul Bild.

„Toate stocurile sunt epuizate”, a anunțat,
marți, fabricantul Strenesse.

Și contează mai puțin că puloverul este sută la sută din cașmir,
că prețul este de 199 de euro și că în Germania sunt peste 30 de
grade: fanii nu vor decât acest pulover și în culoarea „bleu Jogi”,
susține Strenesse, care menționează că în această gamă mai sunt
modele din bumbac sau din alte textile mai puțin costisitoare și
mai puțin călduroase. La Euro-2008, Joachim Löw crease un fenonem
după ce a purtat la fiecare meci o cămașă albă devenită un obiect
de cult.

Sursa:
MEDIAFAX

Publicat: 06 07. 2010, 17:43
Actualizat: 06 07. 2010, 17:48