David Villa: „Finala este departe”
Atacantul David Villa, autorul celor două goluri înscrise de
selecționata Spaniei în meciul cu Honduras, a declarat că echipa sa
are parte de meciuri dificile în faza grupelor Cupei Mondiale, iar
finala competiției este departe.
„Ne-am creat numeroase ocazii, este bine, apoi este
adevărat că ne-a lipsit realismul. Acum, dacă vom învinge Chile
vineri, vom termina pe primul loc în grupă. Eu cred că am jucat
bine și contra Elveției în primul meci, ne-am creat ocazii, dar nu
am reușit să marcăm. Acesta este fotbalul. Se joacă mereu sub
presiune. La un Mondial nu se poate să fii relaxat. Prima
înfrângere ne-a obligat să câștigăm următoarele două partide. Am
marcat din penalti toată viața mea și la 2-0 nu am mai avut
presiune. Pentru victoria de astăzi am jucat ca în meciul cu
Elveția, cu mulți jucători ofensivi. Am avut două ocazii, au intrat
și am câștigat cu 2-0. Prima fază este dură, iar finala este
departe”, a afirmat Villa.
Reprezentativa Spaniei a învins, luni, cu scorul de 2-0 (1-0),
selecționata statului Honduras, obținând primele puncte în grupa H
a Cupei Mondiale din Africa de Sud prin golurile înscrise de
atacantul David Villa.
David Villa a marcat pentru Spania în minutele 17 și 51. În minutul
62, atacantul spaniol a ratat un penalti.
Sursa: Mediafax