Del Bosque nu se gândește la Germania și Argentina: „Mai întâi să trecem de Paraguay”

Selecționerul spaniol Vicente del Bosque a declarat vineri că nu
are nicio preferință între Germania și Argentina, posibile
adversare în semifinalele Cupei Mondiale, dacă ibericii trec
sâmbătă de Paraguay.

„Nu am preferință și nici favorită. Germania are un palmares frumos
la Cupa Mondială și joacă foarte bine la acest turneu. Va fi în
orice caz un meci tare”
, a declarat Del Bosque.

Selecționerul spaniol a prevenit însă că echipa sa nu este
calificată deja în semifinale, deoarece meciul cu Paraguay nu va fi
o simplă formalitate.

„Această echipă inspiră respect și nu va fi un meci ușor.
Nu trebuie să fim prea optimiști pentru că la nivelul ăsta
diferența celor două echipe este foarte mică”
, a spus Del
Bosque.

El a refuzat să prezinte drept o surpriză eliminarea Braziliei de
către Olanda.

„Fiecare echipă începe cu aceleași șanse și Olanda a jucat foarte
bine. Sunt două echipe cu jucători mari, însă nu a fost
anormal”
, a afirmat Del Bosque.

Spania întâlnește Paraguay, sâmbătă, de la ora 21.30, în sferturile
de finală ale Cupei Mondiale.
Mediafax

Publicat: 02 07. 2010, 22:20
Actualizat: 02 07. 2010, 22:21