Selecționerul Argentinei, Diego Maradona, a apreciat, luni, că al doilea gol înscris de brazilianul Luis Fabiano în meciul cu naționala Coastei de Fildeș nu a fost marcat cu „mâna lui Dumnezeu, ci cu brațul lui Dumnezeu”.
„Nu a fost «mâna lui Dumnezeu, ci brațul său»! Este destul de evident pentru că mi se pare că a atins de două ori balonul cu brațul”, a declarat Maradona, referindu-se la propriul său gol înscris cu ajutorul mâinii în sferturile de finală ale Cupei Mondiale din 1986 contra Angliei, un gol pe care l-a marcat „puțin cu capul lui Maradona șu puțin cu mâna lui Dumnezeu”.
„După gol, mi s-a părut tragicomic zâmbetul arbitrului francez Stéphane Lannoy. Când am marcat eu cu mâna în 1986, îmi amintesc chipul arbitrului. Exprima îndoieli. Cel de aseară zâmbea. Adică asta înseamnă că a văzut greșeala lui Luis Fabiano dar nu a considerat necesar să o semnaleze”, a adăugat Maradona.
Maradona a constatat că Brazilia nu joacă bine, dar reușește să câștige meciurile.
Luis Fabiano a recunoscut după meci că s-a ajutat de mână. „Este adevărat, balonul mi-a lovit mâna și apoi umărul. Însă pentru ca acest gol să fie mai frumos, trebuie să planeze îndoiala. Este un gol spectaculos, nu a existat greșeală voluntară, deci este un gol valabil”.
Selecționerul Coastei de Fildeș, Sven Goran Eriksson, a ironizat „golul gratuit” oferit de arbitru Braziliei.
Reprezentativa Braziliei s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Africa de Sud, după ce a învins, duminică, la Johannesburg, scor 3-1 (1-0), selecționata Coastei de Fildeș, în primul meci al etapei a doua din grupa G. Pentru sud-americani au marcat Luis Fabiano ’25, ’50 și Elano ’62, iar pentru africani a punctat Drogba ’79.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER