„Dubla Alianță”! Vezi cum ar arăta „11”-le de start al „naționalei” anglo-germane!

Anglia – Germania, înfruntarea „titanilor” fotbalului european
se va disputa în această seară, iar înaintea partidei rivalitatea
proverbială dintre cele două națiuni a născut un adevărat război
psihologic.

În istoria confruntărilor dintre cele două naționale au avut loc
numeroase dispute, cea mai importantă consumându-se în finala
Campionatului Mondial din 1966, atunci când englezii au avut câștig
de cauză, dar nici germanii nu s-au lăsat mai prejos eliminându-i
pe insulari de două ori la penalty-uri, în semifinale la World Cup
1990 și Euro 1996.

Este deci foarte greu de spus care dintre cele două școli de fotbal
este mai puternică, însă un lucru este cert: o națională alcătuită
din cei mai buni fotbaliști din ambele tabere ar constitui o echipă
aproape invincibilă.

Cum ar arăta „naționala” anglo-germană? În primul rând ar fi o
formație cu profil ofensiv, așezată într-un sistem 4-3-3,
compartimentul defensiv ar putea fi constituit simetric, din doi
fundași englezi și doi apărători germani ,mijlocul ar fi format cu
precădere din englezi, în timp ce atacul le-ar reveni
nemților.

„Unsprezecele” ideal format din
cei mai buni jucători ai Angliei și
Germaniei:
Neuer – Philipp Lahm,
Arne Friedrich, John Terry, Ashley Cole – Frank Lampard, Bastian
Schweinsteiger, Steven Gerrard – Lukas Podolski, Wayne Rooney,
Miroslav Klose

Publicat: 27 06. 2010, 12:25
Actualizat: 27 06. 2010, 12:57