Emisfera Europei

La fel ca în Germania 2006, Europa a pus monopol pe turneul
final al Campionatului Mondial. Atunci, bătrânul continent a dat
patru din patru semifinaliste, acum are „doar” trei.
Uruguayul, un outsider al Americii de Sud, s-a strecurat în careul
de ași, nici ea nu știe cum. Doar Germania vine să confirme
performanța de la turneul pe care acum patru ani l-a găzduit.

Ultimul sfert părea, teoretic, și cel mai dezechilibrat. Spania,
campioana europeană și calificată la pas în fața Portugaliei,
contra Paraguayului, trupă ajunsă în premieră la un asemenea nivel
de performanță la un campionat mondial. Ca să nu mai spunem de cele
120 de minute istovitoare pe care sud-americanii le jucaseră în
optimi cu japonezii. Cu toate acestea, lucrurile nu au stat deloc
atât de simplu. Scrâșnit până la un moment dat, meciul a explodat
spre final. Paraguayenii au compensat prin angajament
superioritatea tehnică evidentă a spaniolilor și s-au ridicat la
valoarea teoretică a adversarilor.

Thriller
de Oscar Cardozo

Suspans am avut cât pentru două meciuri. Putem spune chiar că
mai întâi au fost penalty-urile și abia apoi timpul regulamentar,
de prelungiri nu a mai fost cazul. În decurs de trei minute,
Cardozo și Xabi Alonso au irosit câte o lovitură de pedeapsă, asta
în condițiile în care ultimul a fost pus de arbitru să repete, după
ce inițial înscrisese. Faza din minutul 83 a fost agonizantă de-a
dreptul, cu Pedro și Villa reușind un gol uriaș din două șuturi și
trei bare. Și nebunia nu s-a terminat aici. Casillas a închis
poarta la faza de 1-1 a paraguayenilor, scoțând incredibil de două
ori. Ramos a pus gheata în bocanc la propriu și totul s-a terminat
în uralele unui stadion în delir.

Doar
una din patru

Așadar, teoria emisferei sudice s-a dus pe apa Oceanului Indian.
Știți care, aceea cu echipele din America de Sud care sunt mai
obișnuite cu clima, cu vremea, cu râul și cu ramul decât
europenele. Argentina și Brazilia au zburdat prin grupe, iar din
optimi au venit in corpore, patru din patru posibile, cu mențiunea
că Brazilia și Chile s-au bătut una cu cealaltă. Erau majoritare
înaintea sferturilor și priveau de sus Europa cu cele trei
reprezentante, dintre care două aveau bătălii grele cu coloșii
Brazilia și Argentina. A trecut doar Uruguayul, cu un imens noroc
dacă ne amintim că Gyan a ratat un penalty în ultimul minut al
prelungirilor.

Sindromul
„capra vecinului „

De altfel, se poate spune că Paraguayul și Uruguayul au fost în
situația noastră și a bulgarilor din 1994. Două outsidere ale unui
continent ajunse nescontat în primele opt formații ale lumii. Una
dintre ele trece mai departe, cealaltă ratează de puțin prezența în
primele patru. Și încă o paralelă amuzantă. Pe durata acestui
turneu final am văzut în mai multe rânduri sindromul „capra
vecinului” la jurnaliștii din țările participante. Prima oară,
italienii, francezii și englezii au făcut front comun și s-au
bucurat când Germania a luat bătaie de la Serbia în grupe. Apoi,
englezii au „sărbătorit”, prin titluri de genul „Go home!”,
eliminarea Franței. Nu a trecut mult și la rândul lor i-au urmat pe
rivali. În faza sferturilor, argentinienii jubilau după ce Brazilia
a pierdut cu Olanda. A doua zi, palida consolare a „galbenilor”?
„Bine că nu s-a calificat Argentina, că nu mai există riscul să îl
vedem pe Maradona alergând gol”, referire la promisiunea lui „El
Pibe d’Oro”, care spusese că, dacă Argentina ia Cupa Mondială, va
alerga dezbrăcat pe străzile din Buenos Aires.

Villa e primul spaniol care marchează în patru meciuri
consecutive la un Mondial: cu Honduras, Chile, Portugalia și
Paraguay. Ultimul jucător care a reușit asta a fost Rivaldo, în
2002

43 de
goluri a marcat Villa pentru Spania, în 63
de meciuri