Fabbiani, expulzat de la o echipă mexicană: „L-au dat afară fiindcă este argentinian!” :)

Mexicanii „s-au răzbunat” pe argentinieni pentru eliminarea din
optimile Cupei Mondiale! Veracruz, echipă de ligă secundă, i-a
reziliat contractul lui Fabbiani (foto, la minge), deși acesta nu a
apucat să joace nici măcar un minut.

Cristian Fabbiani este primul argentinian care suferă după ce
naționala țării sale a eliminat Mexicul de la Cupa Mondială. Fostul
atacant al CFR-ului semnase înaintea turneului final, pe 15 mai, cu
Veracruz, din liga a doua mexicană, însă luni i-a fost reziliat
contractul.

Nu a
arătat nimic în pregătiri

Cotidianul argentinian Ole îl ironizează pe Fabbiani pentru această
„performanță”: „Răzbunare? Mexicanii ne-au trimis «Căpcăunul»
înapoi acasă. Probabil pentru că i-am bătut în optimi, la Cupa
Mondială, nu din cauză că e gras”. Explicația celor de la Veracruz
face însă lumină: „Ceea ce a arătat în perioada de pregătire nu
este suficient pentru a câștiga un loc în echipă”.

Publicat: 30 06. 2010, 08:52
Actualizat: 30 06. 2010, 09:00