Raymond Domenech, selecționerul Franței, a refuzat să strângă mâna antrenorului brazilian al Africii de Sud, Carlos Alberto Parreira, la încheierea meciului direct de marți, din ultima etapă a grupei A de la Cupa Mondială.
Imediat după fluierul final, brazilianul s-a îndreptat spre banca franceză – cele două echipe fiind eliminate după victoria Africii de Sud, scor 2-1 – și i-a întins mâna lui Domenech, însă acesta a refuzat și a oferit o explicație ce nu a putut fi auzită de camerele de televiziune.
Parreira a declarat că Domenech a refuzat să-i strângă mâna, deoarece a vorbit de rău echipa Franței după ce obținuse calificarea la Cupa Mondială. „Eu nu-mi amintesc să fi vorbit ceva de rău. Asta mi-au spus însă secunzii mei”, a adăugat Parreira.
Calificarea Franței la Cupa Mondială a fost obținută după o remiză în returul barajului cu Irlanda, în noiembie 2009. Golul egalizator a fost înscris de William Gallas după un henț al lui Thierry Henry, care a declanșat indignare sportivă, mediatică și chiar politică.
La conferința de presă de după meci, Domenech a refuzat să ofere vreo explicație: „Nu am intenția să răspund la această întrebare„, a spus el, iar apoi a adăugat: „Aveți vreo altă întrebare?” atunci când un alt jurnalist i-a adresat aceeași întrebare.
Un al treilea jurnalist a întrebat: „De ce refuzați să răspundeți la această întrebare?”, iar Domenech a repetat: „Aveți altă întrebare?”.
„Dacă acestea sunt toate întrebările pe care le aveți pentru mine, vă las, nu suntem pe aceeași planetă”, a adăugat Domenech mai târziu în conferință când a fost chestionat despre motivele crizei din echipa Franței.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER