Eric Domenech antrenează o echipă de băieți din liga a 12-a și una de fete, care a încasat în acest sezon 230 de goluri!
Naționala Franței își face azi debutul la Cupa Mondială, în meciul cu Uruguay, însă prea puțini suporteri dau credit „cocoșilor galici”. Motivul: Raymond Domenech (foto stânga). Selecționerul este atât de contestat, încât jurnaliștii francezi au căutat în gena familială a acestuia cât de puternic este microbul fotbalului. Ce au descoperit? Raymond are un frate, de asemenea antrenor și la fel de „priceput”.
În Franța este la modă să-l contești pe Raymond Domench. Suporterii îl huiduie pe selecționer la fiecare meci, au apărut poezii dedicate acestuia și chiar s-a dechis un topic pe facebook cu titlul „Este Raymond Domenech cel mai slab tactician din lume?”. Ei bine, jurnaliștii de la Le Parisien au descoperit că tehnicianul în vârstă de 58 de ani are un frate mai mic, de asemenea antrenor, și la fel de contestat. Eric Domenech (foto medalion, 52 de ani) pregătește echipa Ferrières-en-Brie, care evoluează în a doua divizie a districtului, echivalentul celei de-a 12-a ligi! Formația sa a încheiat sezonul pe locul 10 din 12, dar partea interesantă este că Eric se ocupă și de o echipă de fete, care a încasat în acest sezon 230 de goluri și a marcat unul singur. „Am făcut pariu cu ele că nu vor da niciun gol. Am pierdut”, a declarat Eric pentru Le Parisien.
„Dacă ar asculta criticile, s-ar împușca” Eric Domenech a vorbit și despre fratele său. „Dacă Raymond ar asculta criticile care i se aduc, cred că s-ar împușca. S-a închis însă în sine! Și eu sufăr pentru el. Când am mers la Lens pentru meciul cu Costa Rica, jumătate din stadion l-a huiduit. Erau oameni lângă mine care-l contestau fără să știe cine sunt eu. Aveam pe mine un tricou pe care era scris Domenech, iar la ieșire, un tip mi-a spus că ar trebui să-mi fie rușine. La alt meci, pe «Stade de France», am stat lângă un tip calm. Însă când l-a văzut pe Raymond, a reacționat violent. Dacă avea un pistol, ar fi tras în el”, a povestit Eric.
Din toamnă, Franța va avea un nou selecționer. În locul lui Raymond Domenech, în funcție din 2004, va fi numit Laurent Blanc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER