Presa engleză a fost extrem de dură cu portarul Robert Green, autorul unei gafe uriașe, din care SUA a egalat, în partida Anglia – SUA, de aseară, de la CM. „Blestemul portarilor englezi a lovit din nou„, a notat Sunday Mirror, în vreme ce News of the World a titrat: „Am trăit prea des asta pentru a fi o coincidență„.
Sunday Mirror a adăugat că eroarea lui Green pot fi cosiderată „cea mai mare gafă din istorie„.
„Pentru salvarea noastră, trebuie să plece acum„, a insistat Sunday Express, fără să uite însă să amintească de restul echipei: „În ciuda unui efort enorm, «Three Lions» (cei trei lei) au șchiopătat, s-au poticnit și au mormăit, dar niciodată nu au răcnit cu adevărat, nereușind să convertească dominația din a doua repriză într-o victorie„.
În vreme ce The Mail on Sunday a vorbit despre „un început de coșmar„, Sunday Times a făcut legătura dintre deversarea de petrol cauzată de naufragiul platformei petroliere a gigantului britanic BP din Golful Mexic și gafa lui Green „o scurgere dezastruoase de care «Yankees» nu se vor plânge„.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER