Fost jucător la Brescia, Gică Hagi cunoaște foarte bine fotbalul italian. „Regele” spune că Lippi nu a făcut bine selecția, acesta fiind motivul catastrofalei eliminări a Italiei de la Mondiale. Gică, te așteptai ca Italia să termine sub Noua Zeelandă în grupa de la Mondiale? Nicidecum. S-a văzut încă de la Europenele din 2008 că Italia nu mai este ce a fost la Mondialul de acum patru ani, însă nu avea voie să nu treacă măcar de grupă.
Cum explici, atunci, eșecul? Italiei i-au lipsit oamenii decisivi, care să facă diferența pe ultimii 30 de metri. Toate echipele au învățat acum cum să ducă mingea până dincolo de mijlocul terenului, însă de acolo trebuie să aibă cine să găsească soluțiile cele mai bune.
Italia a avut totuși pe teren câteva nume… Da, dar cele mai valoroase, care să facă diferența, au rămas acasă.
A greșit Lippi selecția? Cred că nu ar fi trebuit să lipsească de la Campionatul Mondial jucători precum Totti, Del Piero sau Luca Toni. Oamenii decisivi au rămas acasă… Nici Franța, fosta și viitoarea noastră adversară, nu a avut o evoluție mai bună la Cupa Mondială. Aceeași problemă principală a fost și la Franța, i-au lipsit oamenii decisivi. Deși în privința acesteia cauzele au fost multiple.
Spuneai, înaintea Cupei Mondiale, că la un turneu final atât de lung este important în primul rând să te aperi. Vorbești însă foarte mult de atac. Pentru că, oricât de bine te-ai apăra, nu poți să ajungi mai departe fără să înscrii.
Ce echipe îți plac de la Cupa Mondială? În primul rând, Argentina. Este o plăcere să o vezi cum joacă. Apoi Portugalia, chiar și Chile dezvoltă un atac foarte rapid. Uruguay, Spania… A, și nu pot să exclud de pe listă Germania. Are un atac mobil, bine susținut.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER