În leagănul omenirii!

Redactor:
Andru Nenciu
În leagănul omenirii!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Africa de Sud, teritoriul pe care oamenii trăiesc de peste
100.000 de ani, e cunoscută ca-n palmă de cuplul de vis al
atletismului românesc Gabi Szabo – Zsolt Gyongyossy.

Pentru că antrenamentele fostei campioane olimpice de la Sydney au
fost efectuate timp de opt ani (1997 – 2004) în zonele montane, pe
câmpiile cu dune sau pe peticele de deșert ale țării în care
spiritul lui Nelson Mandela, principalul activist contra
aparheidului, menține încă echilibrul printre diferitele comunități
etnice.

Șase luni pe an. Cam atât efectua câștigătoarea Golden League
pregătirea în țara care va centra de vineri tot universul
fotbalistic. Iar pentru a nu mai pierde timpul în căutarea cazării,
cei doi și-au achiziționat în deceniul trecut o locuință departe de
tumultul cotidian.

„La aproximativ 150 km nord-est de Johannesburg, e mai degrabă o
căsuță, de care au grijă prietenii noștri. N-am mai fost de mult și
acum e închiriată unor sportivi”, ne spun cei doi, dezvăluindu-ne
și ocupația vecinilor din Africa de Sud. „Cresc șerpi pentru că
veninul este foarte important și e vândut pentru a se face
medicamente”. Că tot sunt 50 de milioane de locuitori și 11 limbi
vorbite pe teritoriului populat înainte de colonizarea europeană de
triburile de boșimani și hotentoți! Hoți? Mai sunt și acum! Gabi și
Zsolt vă introduc mai adânc în atmosferă.

19 grade Celsius sunt azi în
Johannesburg. Zsolt explică: „Acum la ei e iarna australă, cu nopți
friguroase și zile cu soare. Primul impact cu soarele puternic
poate lăsa urme, dacă nu purtați o șapcă sau o
pălărie”

Mandela

Spiritul lui Nelson Mandela menține echilibrul în Africa de Sud,
chiar dacă celebrul laureat cu Premiul Nobel pentru Pace nu se mai
află la conducere. Astfel, între populația de o mare diversitate
etnică nu există probleme rasiale. Ei îi spun Madiba, pentru că
acesta era numele lui de trib”.

Rugby si
cricket

„Ținând cont că rugbyul și cricketul sunt religii, complexele de
antrenament sunt extrem de dezvoltate și moderne. Totodată, pe
terenurile de golf parcă ți-e și jenă să pășești.

Parcul
national Kruger

„Se numără printre cele mai importante rezervații naturale de pe
glob, adăpostind elefanți, struți, girafe, zebre. Se află în
nord-estul țării, într-o zonă de savană. Cu ajutorul unor mașini de
safari, poți ajunge chiar lângă cita (n.r. – cea mai rapidă
felină)”.

Drumuri

„Șoselele sunt mai bune chiar ca-n Germania, iar pe autostrăzi poți
rula cu o viteză maximă de 120 km/h. În orașele mari, traficul e
intens, dar poți circula cu 60 km/h”

Ghetouri, hoți și țânțari

„Ghetourile din marile orașe sunt periculoase, iar securitatea e
precară în aceste zone. Hoții de buzunare sunt în scădere, dar cine
știe?! Trebuie avut în vedere și faptul că mușcăturile de țânțari
pot provoca malaria în zonele sălbatice!”

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
De ce a murit Ilina Pârvu? Ce s-a întâmplat pe fetița pe care o purta în pântece când s-a stins
Gestul lui Arda Guler, după ce un adversar ”necunoscut” i-a cerut tricoul: ”Nu se aștepta la asta”. Milioane de vizualizări
Gestul lui Arda Guler, după ce un adversar ”necunoscut” i-a cerut tricoul: ”Nu se aștepta la asta”. Milioane de vizualizări
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
În pragul colapsului: jucători fără salarii de 9 luni la un club din România! „Sunt probleme”
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
"Ţi-o iei în cap". Becali şi-a sunat un fotbalist şi a ieşit la cafenea cu el. Concluzia jucătorului: "Dacă ai…
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Cum arată ACUM Alina Vidican, femeia părăsită de Borcea pentru Pelinel! Operațiile estetice au transformat-o total
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi gândit la asta!
Motivul incredibil pentru care părinții lui Jador au lipsit de la nunta fiului cu Oana Ciocan. Puțini oameni s-ar fi…
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei fetiţe de trei ani
O asistentă de la UPU Constanţa, găsită moartă în casă. Andreea avea doar 28 de ani şi era mama unei…
Ceaiul MIRACULOS care slăbește, ajută INIMA și scade tensiunea
Ceaiul MIRACULOS care slăbește, ajută INIMA și scade tensiunea
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Milionarul care s-a căsătorit cu nepoata fostei sale soţii a fost făcut praf: Nunta lui Iuda
Demisie-ȘOC la România TV! A plecat după 11 ani + Cu ce post de televiziune a semnat
Demisie-ȘOC la România TV! A plecat după 11 ani + Cu ce post de televiziune a semnat
A căzut cortina! Secretul pe care Călin Georgescu l-a ținut ascuns de români: Ceaușescu, dacă ar mai fi trăit...
A căzut cortina! Secretul pe care Călin Georgescu l-a ținut ascuns de români: Ceaușescu, dacă ar mai fi trăit...
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut totul pe contul parteneri sale
Bărbat înjunghiat după ce a dat „like” pe TikTok unei femei măritate! Soțul și-a ieșit din minți când a văzut…
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Vedetele din România care au cancer la colon. Ce simptome au avut: 'Totul a început de la o ciorbă'
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
Serie A: Roma lui Ranieri câştigă derby-ul cu Lazio cu 2-0
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
Felicitări și mesaje de Sfântul Ioan (Sf. Ion). Cele mai frumoase urări pentru sărbătoarea de azi, 7 ianuarie 2025
Felicitări și mesaje de Sfântul Ioan (Sf. Ion). Cele mai frumoase urări pentru sărbătoarea de azi, 7 ianuarie 2025
×