Spaniei a câștigat Cupa Mondială, după ce a învins Olanda după prelungiri, scor 1-0 (0-0), în finala competiției din Africa de Sud, disputată, duminică seară, la Johannesburg,
Unicul gol al întâlnirii a fost marcat de Andres Iniesta, în minutul 117. Mijlocașul Barcelonei a fost desemnat și cel mai bun jucător al partidei.
„Iniesta ne duce în Rai”, au titrat cei de la Marca, imediat după ce elevii lui Del Bosque au câștigat Cupa Mondială. „Suntem campioni mondiali! Spania și-a câștigat un loc în Pantheonul fotbalului, după ce a învins Olanda în prelungirile finalei din Africa de Sud. Meciul a fost frumos, în ciuda arbitrajului slab. Am suferit, dar a meritat”, au mai scris cei de la Marca.
„Campionii!!!”, au notat cei de la AS. „Spania a câștigat pentru prima dată Cupa Mondială după golul înscris de Iniesta în minutul 117. Victoria a fost meritată, olandezii fiind mai mereu în urma noastră. Slabă prestația lui Webb, care a acordat 12 cartonașe galbene și unul roșu, dar nu i-a pedepsit pe De Jong, Van Bommel și Robben”, au mai scris cei de la AS.
„Spania, campioană mondială”, au scris catalanii de la Sport. „Spania s-a proclamat campioană mondială după un golazo înscris de Iniesta în prelungiri”
El Mundo Deportivo a încercat un joc de cuvinte pornind e la numele eroului Andres Iniesta! „Iniestazo y campeones” a notat sursa citată.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER